Abia s-a încheiat festivalul de muzică de pe Arena Francisc Neuman, stricat de vreme și de asistența extrem de redusă, doar în jur de câteva mii de persoane pe parcursul celor trei seri, că UTA s-a grăbit să anunțe deja punerea în vânzare a biletelor pentru meciul cu FCU Craiova, programat vineri, ora 21:30. Spunem că s-a grăbit, pentru că nu se știe încă starea exactă a gazonului, mai ales după trei zile de ploi și nu știm câți din cei care își achiziționează bilete ar fi dispuși să meargă să o vadă pe UTA la Cluj, în caz că gazonul de pe Francisc Neuman se va dovedi impracticabil, așa cum s-a întâmplat chiar pe Cluj Arena, după Untold. Sigur că acolo vorbim de un festival mult mai amplu, cu zeci de mii de spectatori, dar a fost nevoie de reparații importante ale gazonului (finalizate însă în timp record, o săptămână), totalizând 1 milion de ei, bani suportați chiar de organizatorul festivalului. Scena festivalului Symphonic Experience de la Arad nu a fost încă demontată, din informațiile noastre abia mâine urmând să fie debarasat complet terenul de joc. În această dimineață a plouat torențial timp de câteva ore și sunt emoții mari cu unele zone ale gazonului, în special cea unde a fost amenajată scena și tot echipamentul necesar unui astfel de festival, iar când stivuitoarele vor pătrunde pe gazon va fi jale.
Terenul de joc va fi debarasat total abia marți!
E clar că timp de reparații majore nu prea mai e, astfel că dacă se va juca la Arad, meciul de vineri cu FCU Craiova, contând pentru etapa a șaptea a Superligii, va fi o adevărată aventură pentru cele două echipe. UTA are ca rezervă stadionul Cluj Arena, dar este greu de crezut că se va apela la acea soluție, mai ales după anunțul clubului, de astăzi: Campania de vânzare a biletelor pentru meciul cu FCU Craiova va începe online astăzi, de la ora 15:00, pe uta-arad.ro secțiunea ticketing. La Arena Francisc Neuman, orarul este joi orele 11:00-14:00 și 16:00-19:00 și vineri 15:00-21:30. Copiii până la 3 ani au acces gratuit, iar pentru cei de până în 14 ani se va aplica o reducere de 50%. Preţul biletelor este identic cu cel din sezonul trecut, dar și de la jocurile cu Petrolul și U. Cluj: peluza ”Iosif Petschovszky” – 30 de lei, tribuna a II-a ”Ladislau Brosovszky” – 45 de lei, tribuna I ”Coco Dumitrescu” – 60 de lei. Așadar, așteptăm să vedem cum se va prezenta gazonul Arenei Francisc Neuman, dar aproape sigur acesta a avut mult de suferit în urma unui festival ce putea fi organizat fără probleme în altă locație, fără a afecta interesul echipei UTA.