UTA şi Ripensia se înfruntă sâmbătă dimineaţă, ora 11 (direct Digi Sport) pe sinteticul de la Motorul, într-un duel de tradiţie, al fostelor campioane ale României.
Meci prefaţat de oficialii celor de la UTA, Codru Grădinariu şi Cristi Păcurar: ”E un meci între două echipe de tradiție, care au spus ceva în fotbalul românesc. Sperăm într-o emulație măcar la fel ca și la meciul cu Farul. Avem multe date despre Ripensia, au plecat din Liga a VI-a cu niște principii pe care le păstrează. O echipă omogenă, au păstrat același sistem, aceeași idee tehnico-tactică, cu bloc strâns și scurt, pase scurte și redublări. De la mijloc în sus, chiar dacă nu mai e Mediop, stau bine. Nu înseamnă că în apărare se prezintă mai puțin bine”, e de părere Cristi Păcurar, antrenorul secund al UTA-ei.
Pe de altă parte, după ce a avut de suferit în primele trei runde datorită arbitrajelor, utiștii speră că lucrurile se vor schimba. ”Am avut o discuție cu domnii Zoltan Szekely și Alexandru Deaconu în acest sens. După meciul de la Daco-Getica, asistentul a fost reținut de la delegări după greșeala de la golul anulat, iar după meciul cu Farul, centralul a fost, de asemenea suspendat. După meciul de la Brăila, am făcut un colaj video cu fazele în care ne considerăm dezavantajați, așteptăm să vedem ce decizie se ia. Ni s-a transmis că se dorește un arbitraj de bun simț, același lucru l-am transmis și eu. Avem mare încredere, în Federația Română de Fotbal sunt oameni foarte tineri, dornici de a crea un climat profesionist”, a punctat Codru Grădinariu, director general UTA.
UTA are doar 4 puncte în clasament, după primele trei meciuri în noul sezon de Liga a II-a, prea puţin ținând cont și de adversarii de până acum: Daco-Getica, Farul și Dacia Unirea Brăila.
Liga a II-a, etapa a 4-a:
Metaloglobus – Petrolul, vineri, ora 18 (tv)
Luceafărul – ACS Poli, sâmbătă, ora 11
UTA – Ripensia Timișoara, sâmbătă, ora 11 (tv)
Energeticianul – Aerostar Bacău, sâmbătă ora 11
Acad.Clinceni – Dacia Brăila, sâmbătă, ora 11
CS Balotești – Daco-Getica, sâmbătă, ora 11
Pandurii Tg. Jiu – CS Mioveni, sâmbătă, ora 11
Chindia – FC Argeș, sâmbătă, ora 13:30 (tv)
Sportul Snagov – Farul, duminică, ora 11 (tv)
ASU Poli – „U” Cluj, duminică, ora 13:30 (tv).
Clasament
1.Chindia Târgovişte 3 3 0 0 5-1 9
2.Sportul Snagov 3 2 1 0 5-1 7
3.Petrolul Ploieşti 3 2 1 0 5-1 7
4.FC Argeş 3 2 1 0 5-1 7
5.Academica Clinceni 3 2 0 1 10-3 6
6.Universitatea Cluj 3 2 0 1 6-2 6
7.Energeticianul 3 2 0 0 6-4 6
8.Dacia Mioveni 3 2 0 1 5-3 6
9.Ripensia Timişoara 3 1 1 1 6-6 4
10.UTA Arad 3 1 1 1 4-4 4
11.Pandurii Târgu Jiu 3 1 1 1 3-3 4
12.ACS Poli Timişoara 3 1 1 1 6-8 4
13.Farul Constanţa 3 1 0 2 7-9 3
14.Daco-Getica 3 1 0 2 3-8 3
15.Dacia Unirea Brăila 3 0 2 1 3-4 2
16.Luceafărul Oradea 3 0 2 1 2-6 2
17.ASU Politehnica 3 0 1 2 1-3 1
18.Aerostar Bacău 3 0 1 2 1-4 1
19.Metaloglobus 3 0 1 2 1-5 1
20.Baloteşti 3 0 0 3 0-8 0