Divizionara secundă din Serbia OFK Vrsac, locul 8 în campionat (Prva Liga) după 19 etape, cu 25 de puncte va fi adversara UTA-ei în amicalul de vineri, de la Arad. Meciul va începe la ora 12, iar terenul pe care se va juca partida nu a fost stabilit încă, „oficialii” arădeni așteptând să vadă cum va fi vremea în următoarele 24 de ore. Echipa din Vrsac este nou promovată și are un lot cotat pe transfermarkt la 1,66 de milioane de euro. Cel mai bine cotat fotbalist, 200 de mii de euro, este Ognjen Ilic, un mijlocaș central de 23 de ani. Nenad Mijailovic, 33 de ani, este antrenorul sârbilor încă din 2019. Laszlo Balint se confruntă cu probleme mari în zona fundașilor centrali. Așadar, utiștii continuă tradiția disputelor amicale cu echipe din Serbia, după prim divizionarele Kolubara și Vojvodina venind rândul celor din Vrsac să îi înfrunte pe arădeni.
Mari probleme cu fundașii centrali: tânărul Bota, chemat la echipa mare!
Cel puțin pentru confruntarea cu Sepsi, Erico și Chindriș sunt accidentați, iar Hoxhallari suspendat. În dreapta, Marko Vukcevic trage tare să revină pe gazon, însă este greu de crezut că va fi titular în fața echipei lui Cristiano Bergodi. Cascini, Isac și Ademi au și ei șanse infime să fie disponibili pentru confruntarea de pe 2 decembrie. Altfel, la amicalul de vineri ar putea debuta pentru echipa mare și tânărul fundaș central Marco Bota (18 ani), căpitanul echipei U18, liderul seriei de Vest a Ligii de Tineret.