UTA revine la moda biletelor virtuale, odată ce autoritățile au decis din nou închiderea stadioanelor pe fondul creșterii numărului cazurilor de coronavirus la nivel național. Așadar, suporterii sunt invitați sa susțină financiar clubul prin achiziționarea de tichete la meciul de luni, 1 noiembrie, ora 17:30, contând pentru etapa a 14-a din Liga 1. Mai jos aveți comunicatul clubului UTA:
„Meciul dintre UTA și Chindia Târgoviște va fi primul al echipei noastre care se va juca fără spectatori în acest sezon, la Arad. Atmosfera creată de fani pe Arena Francisc Neuman a fost incredibilă. Cinci dintre cele șapte meciuri s-au disputat cu casa închisă, iar pe această cale le mulțumim fanilor pentru atașamentul pe care l-au arătat.
Din pricina condițiilor impuse de autorități, arena arădeană va fi din nou goală, însă suporterii pot fi alături în continuare de noi, chiar dacă nu fizic. Pentru meciul cu Chindia Târgoviște, esențial pentru menținerea în zona de play-off, fanii pot achiziționa bilete virtuale și să ne susțină așa cum doar un public unic, cum e cel de la Arad, o poate face.
Prețurile sunt următoarele:
Peluza „Iosif Petschovsky”: 10 lei
Tribuna 2: 20 lei
Tribuna 1 „Coco Dumitrescu”: 30 lei
VIP: 100 lei
Acestea pot fi achiziționate de pe uta-arad.ro începând de joi, ora 10:00, secțiunea ticketing, dar și fizic, de la sediul clubului, Calea Victoriei, nr. 20, între orele 10:00 și 14:00, joi, vineri și luni.”