Meciul UTA Bătrâna Doamnă – ASU Politehnica Timișoara, din etapa a XVI-a a ligii secunde, se va disputa duminică, 13 noiembrie, de la ora 14:00. Confruntarea va fi televizată de Digi Sport și Dolce Sport. Va fi al treilea meci la rând pentru alb-roşi în care joacă duminică, după victoria din runda trecută, de la Ştefăneşti şi proximul meci, din 6 noiembrie, cu Academica Clinceni, şi el televizat.
Noul derby al vestului, cum poate fi catalogat meciul dintre UTA BD şi ASU Poli, se anunţă interesant şi din perspectiva unei părţi a suporterilor, care susţine că cele două echipe continuă tradiţia marilor cluburi din vest. Ultimul meci între UTA şi Poli s-a disputat pe 3 martie 2013, argentinianul Laso fiind atunci decisiv pentru arădeni, la capătul unui sezon în care timişorenii reuşeau promovarea.