UTA nu va înfrunta nicio prim divizionară în amicalele verii și nici nu va mai apuca să își prezinte lotul pentru viitorul sezon, într-un meci la Arad! După CS Socodor, nou promovată în Liga a III-a, de care arădenii au trecut cu 4-0, echipa lui Rednic va mai disputa până la începerea campionatului două amicale, cu două nou promovate în eșalonul secund. Mai întâi, sâmbătă, 1 iulie, de la ora 18:30, UTA va juca pe terenul Corvinului din Hunedoara. Rednic vorbea apoi de un „triunghiular” la mijlocul săptămânii viitoare, în Ungaria, care a căzut în cele din urmă. Oficialii Bătrânei Doamne au perfectat un ultim amical pentru joi, 6 iulie, ora 17, cu CSM Reșița, pe arena „Mircea Chivu” din Valea Domanului. Echipa rossoneră îi are în componență și pe arădenii Alex Sabău și Cipri Rus, transferați în această vară. Testul a fost confirmat de oficialii reșițenilor, care se simt onorați de vizita UTA-ei.
Bătrâna Doamnă va juca sâmbătă la Hunedoara și joi, ora 17, în Valea Domanului
“În primul rând, ne bucură faptul că cei de la UTA, adică Mircea Rednic, a apelat la echipa noastră pentru un meci amical – chiar dacă nu suntem încă echilibrați din punct de vedere al pregătirii, pentru că noi vom fi în acel moment abia la zecea zi de pregătire. Dar suntem bucuroși şi ne face mândri că putem să fim adversarii unei echipe de Superligă. Referitor la joc, este clar că nu o să urmărim decât un mijloc de pregătire pentru a putea să ne desfășurăm mai departe activitatea planificată, dar este o acțiune care vine și în beneficiul nostru și al spectatorilor, pentru că vine o echipă de liga întâi care în mod sigur va expune tot ceea ce va avea mai bun în acel moment – deoarece ei sunt, sau vor fi în acel moment înainte de începerea campionatului. Solicitarea a venit din partea celor de la UTA. Noi aveam planificat un meci abia vineri, 7 iunie, cu o echipă de liga a patra din zonă, dar am reconfigurat, să spun așa, planul de pregătire pentru a putea să jucăm cu cei de la UTA Arad”, a declarat antrenorul reșițenilor, Călin Cheregi, pentru Radio Reșița.
Mircea Rednic: „Mă interesează să câștigăm în prima etapă”
Vă reamintim că UTA trebuia să dispute pe 5 iulie un amical cu CFR Cluj, dar care a căzut și el în urma tragerii la sorți a SuperLigii, cele două echipe urmând să se înfrunte în etapa a doua de campionat. Altfel, Mircea Rednic a vorbit și despre adversarul din prima rundă a SuperLigii, Oțelul Galați. „E un avantaj și nu prea faptul că întâlnim o echipă nou-promovată. Jucăm în deplasare, iar pe mine mă interesează ca primul meci să îl câștigăm, contează foarte mult cum intri în campionat. E un meci de nivelul nostru, că și noi am rămas în prima ligă datorită barajului. Ei s-au întărit, dar și noi ne-am întărit și o să ne întărim în continuare”. (foto: UTA Arad, facebook)