Fără Iacob şi cu Buhăcianu intrat abia la pauză, UTA a tranşat fără probleme meciul de astăzi, cu Gloria Buzău, contând pentru etapa a 17-a, intermediară, din Liga a II-a. Nici formaţia din Crâng – fără golgheterul Vali Alexandru şi cu Chipirliu doar pe bancă – nu a aliniat formula standard la Arad, Ilie Stan decizându-se asupra unui prim „11” fără câţiva jucători de bază. În aceste condiţii, oaspeţii au preferat să se apere aglomerat şi să închidă culoarele spre poarta lui Balauru. Au reuşit în prima repriză, dar asta doar pe fondul unei lipse de inspiraţii a utiştilor, care au combinat greu şi previzibil. A fost nevoie de introducerea lui Buhăcianu, care după ratările în serie din meciurile trecute, s-a trezit şi a reuşit să revigoreze atacul „Bătrânei Doamne”.
Buhăcianu a regăsit pofta de gol
Vârful UTA-ei a irosit o ocazie bună, în minutul 52, când a şutat din 10 metri peste poartă, dar peste alte şapte minute nu a mai iertat. Bine angajat pe stânga, Buhăcianu l-a lobat din 22 de metri pe Balauru, mingea intrând în plasă şi cu ajutorul vântului, foarte nervos la ora jocului de pe „Motorul”. Cu 1500 de suporteri în spate, UTA s-a dezlănţuit în ultima jumătate de oră, când a mai înscris de două ori. Mai întâi, în minutul 64, Moise a executat un corner de pe dreapta, iar Candrea şi-a introdus mingea în poartă, cu o execuţie nefericită. Buzăul a rămas în 10 oameni în minutul 74, când Camara a văzut al doilea galben, iar victoria era deja securizată.
Rus, reuşită de sezaţie, Oroian – ce explozie!
Nou intratul Oroian a răpit fanilor aplauze la scenă deschisă, cu cursele sale pe dreapta, iar golagheterul campionatului, Cipri Rus, a pus „cireaşa pe tort”, cu un euro-gol, şut în vinclu de la 25 de metri! UTA câştigă cu 3-0 după o prestaţie solidă în partea a doua şi cel puţin pînă la ora meciului Mioveni – Rapid, programat de la ora 19:30, unde îi convine un rezultat pozitiv al giuleştenilor, e noul lider al Ligii a II-a!
UTA e lider, cel puţin până la Mioveni – Rapid
Laszlo Balint a început partida de astăzi, din Aradul Nou, în formula: Bolboaşă – A.Rus, Melinte, Ilie, Tomozei – Moise, Hrezdac (86 Vulturar) – Miculescu (63 Oroian), C.Rus, Bustea (46 Buhăcianu) – Al.Ioniţă. La final, jucătorii au sărbătorit alături de galerie şi au scandal împreună: „Cine e pe primul loc? UTA e, UTA e!”