UTA nu va putea să dispute ultimul amical estival, cel cu Şoimii Lipova, aşa cum şi-ar fi dorit, pe sinteticul de la Motorul. Asta pentru că Primăria nu a putut face, la timp, recepţia lucrării celor de la ISCHIA Sport şi nimeni nu a vrut să rişte complicaţii.
Plus că sunt şanse mari ca recepţia să întârzie şi mai mult, în condiţiile în care calitatea gazonului lasă mult de dorit, există gropi, denivelări, aşa cum spunea şi Ionuţ Popa, iar masa presei e…în aer, adică nicăieri.
Antrenorul celor de la UTA lasă deja, de înţeles, că echipa sa nu va intra în campionat, pe cel teren, considerat cel mult de antrenament, astfel că sunt şanse tot mai mari ca echipa fanion să joace încă un sezon de Liga a II-a la Şiria, sau în cel mai bun caz în Sânnicolau, unde însă condiţiile sunt minimale.
Cât despre ultimul test al băieților lui Ionuț Popa, amicalul se desfășoară mâine, 28 iulie. De la ora 11:00, pe terenul din cartierul Sînnicolau Mic, UTA e față în față cu divizionara terță arădeană Șoimii Lipova, anunţă site-ul oficial al clubului arădean.
Sezonul 2018-2019 al ligii secunde ia startul la sfârșitul săptămânii viitoare, cu UTA jucând în deplasare, duminică, 5 august, de la ora 13:00, pe terenul echipei AS Daco-Getica București, fosta Juventus. Meciul va fi televizat de unul din posturile care au câștigat licitația (Digisport, Telekom Sport și Look TV).