UTA va disputa și al treilea amical al iernii în afara Aradului. Chiar dacă meciul revanșă cu divionara secundă Szeged 2011 (a fost 2-2 acum două săptămâni, la Gyula) era programat acasă, acesta se va desfășura la Chișineu Criș, miercuri, 31 ianuarie, de la ora 12.
O decizie cel puțin curioasă, asta în condițiile în care vremea e destul de favorabilă, iar sinteticul de la Șega era o bună alternativă. Astfel, suporterii roș-albilor mai au de așteptat până să își vadă favoriții în această iarnă, într-o formulă mult schimbată și întinerită față de turul campionatului.
Echipa lui Todea a mai disputat un test, imediat după revenirea de la Moneasa, 0-1 la Cermei. Vă reamintim că politica low-cost a atras după ea și despărțirea de toți jucătorii cu contracte mari, care nu au mai acceptat condițiile salariale impuse de UTA.
Foto: uta-arad.ro (Media Design)