La sediul Federației Române de Fotbal, a fost stabilit țintarul sezonului 2017-2018 din liga secundă. UTA, reprezentată la tragerea la sorți de directorul de competiții Claudiu Drăgan, începe campionatul în deplasare, la Târgoviște. Întrecerea ia startul pe 5 august, iar FC Brașov e singura echipă care avea drept de participare și nu s-a înscris. Pe locul galben-negrilor ar urma să fie inclusă Metalul Reșița, decizia urmând a fi luată după Comitetul Executiv din 1 august.
Există și ipoteza ca Metalul să nu fie acceptată, iar dinspre Foresta Suceava parvin vești conform cărora participarea e nesigură, caz în care programul ar suferi modificări. ”Așteptăm să se clarifice totul. Dacă lucrurile rămân așa, e limpede că avem parte de un început dificil la Târgoviște, contra unei echipe bune a c campionatului. Dar ne dorim să debutăm cu dreptul”, anticipează antrenorul utist Adrian Mihalcea.
După etapa 19, ultima a turului, tot în acest an, se vor disputa și primele două etape din retur. Iată programul complet al toamnei, cu mențiunea că datele exacte vor fi stabilite după discuțiile cu televiziunile.
Etapa 1 Chindia Târgoviște – UTA, 5 august
Etapa 2 UTA – Metaloglobus București, 12 august
Etapa 3 Academica Clinceni – UTA, 19 august
Etapa 4 UTA – CS Mioveni, 23 august, intermediară
Etapa 5 AFC Hermannstadt – UTA, 26 august
Etapa 6 UTA – CS Balotești, 2 septembrie
Etapa 7 CS Afumați – UTA, 9 septembrie
Etapa 8 UTA – Dunărea Călărași, 16 septembrie
Etapa 9 Olimpia Satu Mare – UTA, 23 septembrie
Etapa 10 Metalul Reșița – UTA, 30 septembrie
Etapa 11 UTA – Pandurii Târgu Jiu, 7 octombrie
Etapa 12 ASU Poli Timișoara – UTA, 14 octombrie
Etapa 13 UTA – Știința Miroslava, 21 octombrie
Etapa 14 Foresta Suceava – UTA, 28 octombrie
Etapa 15 UTA – Luceafărul Oradea, 4 noiembrie
Etapa 16 Ripensia Timișoara – UTA, 8 noiembrie, intermediară
Etapa 17 UTA – ASA Târgu Mureș, 11 noiembrie
Etapa 18 Dacia Unirea Brăila – UTA, 18 noiembrie
Etapa 19 UTA – SCM Pitești, 25 noiembrie
Etapa 20, UTA – Chindia Târgoviște 2 decembrie
Etapa 21 Metaloglobus București – UTA, 9 decembrie