Luni, de la ora 17:00, UTA joacă pe teren propriu împotriva penultimei clasate, FC Botoșani. A treia victorie consecutivă a arădenilor ar fi sinonimă cu apropierea și mai mult de zona de play-off, unde Fabry și colegii lui speră să ajungă. De partea cealaltă, moldovenii au renăscut și ei sub comanda lui Bogdan Andone și speră la salvare. Andone a legat două succese acasă, de când a preluat-o pe FC Botoșani. În precedenta deplasare, echipa sa a cedat pe „Municipalul” sibian, 0-2 în fața celor de la Hermannstadt. „Ne așteaptă un meci dificil, contra unei echipe puternice, mai ales pe teren propriu. Cred că UTA este favorită, joacă pe teren propriu, s-au reîntors pe stadionul lor. Am văzut că pun o presiune foarte mare la meciurile de acasă, cu suporterii alături de ei. Ne așteaptă un meci foarte, foarte dificil, dar la ora jocului trebuie să fim pregătiți și să știm la ce ne așteptăm”, a spus Andone.
„Întâlnim o echipă dificilă, chiar dacă este în subsolul clasamentului, cred că o să fie cel mai dificil meci, de asta trebuie să fim concentrați și să luăm cele trei puncte. Din punctul meu de vedere, este cel mai important meci și nu trebuie să cădem în capcana asta, că suntem favoriți sau că ei sunt acolo jos în clasament. De asta trebuie să ne focusăm și să facem un meci foarte bun ca să luăm cele trei puncte. Am vorbit în vestiar despre play-off, dar momentan trebuie să ne vedem de meciul cu Botoșani, să câștigăm și abia apoi putem să discutăm despre ce va urma, despre play-off sau ce va fi”, a declarat printre altele, Tiberiu Căpușă, la conferința de presă de astăzi.
Mircea Rednic a vorbit și despre obiectivul finalului de campionat. „Eu sunt ferm convins că băieții sunt conștienți și luni se vor prezenta foarte bine și ne dorim trei sau patru victorii la rând, dacă vrem într-adevăr ceva. Și nu vorbesc neapărat de play-off, ci vorbesc despre faptul că avem nevoie de puncte în perioada asta. Știți foarte bine că, indiferent dacă ești în play-off sau în play-out, se vor înjumătăți punctele”, afirmă Mircea Rednic. Tehnicianul UTA-ei nu va putea conta la partisa de luni pe Micovschi, suspendat, în vreme ce Marcelo Freitas este bolnav și incert. Dacă brazilianul nu va putea juca, uruguaianul Lopez și portughezul Pedro, legitimat și bun de joc, l-ar putea înlocui.
UTA nu are însă parte de liniște, iar războiul dintre conducere și suporteri continuă: „Eu când am venit aici am cerut răbdare, am cerut liniște, vreau ca toată lumea să fie alături de echipă. Nici mie nu îmi convine situația și mai ales înaintea acestui meci. Sper ca lumea să înțeleagă și sloganul ăsta…UTA pentru noi înseamnă totul. Așa să fie și luni pentru că avem meci și toată lumea trebuie să fie concentrată și să fie alături de echipă”, a spus Rednic pe marginea subiectului legat de posibila excludere a SCU din AFC UTA.
Altfel, Rednic continuă să taie în „carne vie” și după ce a scăpat de opt jucători până acum în această iarnă, anunță că nu mai contează pe alți patru: Herald Marku, fotbalist exclus de mai multă vreme de pe lista LPF, Reagy Ofosu, Godberg Cooper și Albert Stahl. Totuși, Rednic l-a pus pe linie moartă acum ceva perioadă și pe portarul Kucher, dar în urma prestațiilor bune ale ucraineanului, s-a răzgândit.