Etapa intermediară a eşalonului fotbalistic secund o găseşte doar pe margine pe UTA Bătrâna Doamnă, asta pentru că Berceniul, echipă pe care arădenii ar fi trebuit să o găzduiască, s-a retras din campionat. Astfel că trupa pregătită de Laurenţiu Roşu nu va puncta în această rundă, penultima a turului, dorindu-şi ca echipele din faţa ei să nu acumuleze prea multe puncte. Greu de crezut, atâta timp cât liderul solitar Juventus şi a doua clasată, Sepsi, au misiuni uşoare pe teren propriu, cu Brăila, respectiv Reşiţa, în vreme ce Braşovul deschide azi – ora 14, etapa, într-o deplasare accesibilă, la Luceafărul. Şi urmăritoarele UTA-ei pot aduna la mijlocul săptămânii puncte preţioase, “alb-roşii” fiind chiar în pericol de a fi depăşiţi în clasament de Olimpia, Chindia sau Mioveni.
Dueluri tari la vârf, derby-ul suferinţei pe “Ştiinţa”
Cele mai interesante meciuri ale rundei a 18-a se joacă la Satu Mare şi Afumaţi, cu oponente implicate în partea superioară a ierarhiei. Pe de altă parte, cel mai dezechilibrat joc se anunţă cel de la Sfântu Gheorghe, unde Sepsi dă piept cu ultima clasată. Un meci important în zona subsolului se joacă pe “Ştiinţa”, la Timişoara, între ASU Poli şi CS Baloteşti, cea care pierde având parte de nori negri peste iarnă. Cert e că UTA, deşi nu punctează, are şi un mic avantaj, dispunând de câteva zile de odihnă în plus în vederea derby-ului din week-end, de la Târgovişte.
Meciurile devin atractive pentru pariori, ascultând sfaturile unor specialiști se poate obține varianta cea mai bună de pariere, sfatul nostru este să nu evitați Biletul zilei 7 unde găsiți o serie de povețe.
Liga a II-a, etapa a 18-a:
Luceafărul – FC Brașov, marţi, ora 14
Afumaţi – Mioveni, miercuri, ora 12
Sepsi – Metalul, miercuri, ora 14
Juventus – Brăila, miercuri, ora 14
Olimpia – Foresta, miercuri, ora 14
Călărași – Rm. Vâlcea, miercuri, ora 14
Târlungeni – Chindia, miercuri, ora 14
ASU Poli – Balotești, miercuri, ora 14
Academica și UTA stau.
Clasament
1.Juventus 15 11 3 1 29-4 36
2.Sepsi Sf.Gh. 15 9 4 2 26-11 31
3.FC Braşov 15 9 4 2 25-13 31
4.UTA BD 16 9 3 4 28-21 30
5.Olimpia 15 8 4 3 24-12 28
6.Chindia Târg. 15 8 1 6 22-15 25
7.CS Mioveni 15 7 4 4 18-11 25
8.CS Afumaţi 15 7 3 5 21-15 24
9.Luceafărul 16 7 1 8 16-15 22
10.Foresta 15 7 1 7 27-29 22
11.Dacia Brăila 15 6 2 7 15-21 20
12.Clinceni 16 5 3 8 24-33 18
13.Călăraşi 15 4 4 7 16-23 16
14.Rm.Vâlcea 15 3 6 6 15-18 15
15.ASU Poli 16 3 4 9 17-31 13
16.CS Baloteşti 15 2 4 9 14-27 10
17.Târlungeni 15 2 4 9 14-28 10
18.Met.Reşiţa 15 2 1 12 11-35 7