UTA a câștigat ultimul joc de verificare, la Șiria, 3-1 cu Előre Békéscsaba. Hlistei a deschis scorul în minutul 44, după ce a ratat inițial penalty-ul, dar a marcat după ce mingea a revenit din bară. Lovitura de la 11 metri a fost obținută în urma unui fault în careu asupra lui Iuga. Dinculescu a făcut 2-0 în minutul 56, pentru ca Buia să stabilească scorul de neprezentare după exact o oră de joc. Maghiarii au fost mai insistenți pe final și au marcat golul de onoare prin Toth, Barna refuzându-i aceluiași jucător dubla. Cristian Todea a rulat tot lotul avut la dispoziție, iar formula de start a arătat așa: Bodea – Polgar, Manea, R.Iuga, Dinculescu – A.Iuga, Tănase, Petra, Hlistei – Buia – Curtuiuș. Au mai jucat: Barna – Lazăr, Federico, Roșca, Prună, Toma, Cocean, D.Popa.
Todea: „Suntem pregătiți pentru campionat”
„A fost un meci bun, un meci în care adversarul a avut un ritm bun de joc. Ne-am implicat, băieții au reușit să facă o a doua repriză mai bună decât prima. Am intrat puțin moi în prima repriză, dar per ansamblu sunt mulțumit și cel mai important e că toți au reușit să facă antrenamentul fără să avem probleme cu accidentările. Intrăm în ultima săptămână înainte de meciurile oficiale, suntem pregătiți și îi avem la dispoziție pe toți băieții. Până la ora meciului cu Clinceni vom alege cel mai bun lot, dar până acum suntem mulțumiți de toți cei care sunt cu noi și au făcut pregătirea”, a declarat Todea. UTA urmează să reia campionatul Ligii a II-a pe 24 februarie, când va primi, la Șiria, vizita celor de la Academica Clinceni.
Foto: uta-arad.ro (Media Design)
UTA a câștigat ultimul amical și e pregătită de campionat
Facebook Comments
previous post