UTA a obținut astăzi o victorie prețioasă, 1-0 cu Gloria Buzău și se apropie din nou de zona de play-off din SuperLiga. Nu a fost un joc prea convingător, dar asta e mai puțin important atâta timp cât arădenii și-au adăugat trei puncte în clasament. Echipa lui Mircea Rednic a început ceva mai bine meciul, iar prima șansă de gol a venit în minutul 8, când Mabea a șutat în cros de la peste 20 de metri, dar mingea pe care scria gol a fost deviată in extremis. Oaspeții au replicat imediat, în minutul 10, când Conte și apoi Poulolo au greșit, dar șutul expediat de Tavares a fost parat de Popa. În minutul 14, la o altă greșeală în careul arădean, Canadja a șutat periculos, peste poartă. Faza a fost verificată în camera VAR, iar după vreo cinci minute s-a dictat…ofsaid!
Ferraresso și-a dat un autogol de toată frumusețea
Golul a venit cumva neașteptat. Era minutul 30, când Mabea a centrat din stânga, iar Ferraresso a trimis mingea cu capul în vinclu propriei porți: 1-0. Până la pauză nu s-a mai jucat mare lucru și s-a întrat cu avantaj minim pentru UTA. Partea secundă a început cu schimbări în cele două echipe. Fabry a căzut în careu, ușor împins, dar s-a dictat simulare, apoi buzoienii au fost periculoși în careul arădean, mai întâi prin Tavares, dar mai ales prin Isfan, ultimul șutând din poziție foarte bună, dar bravul Popa a respins. Se putea face 2-0 minutul 58, dar Cristi Mihai, singur cu portarul, a tras slab, direct în brațele lui Greab.
UTA a apărat bine avantajul minim
Costache a avut și el o mare oportunitate de gol, iar Greab a respins miraculos un șut din careul mic. În minutul 63 am consemnat o ocazie mare a Gloriei, atunci când Popa a respins o minge în față, iar Isfan, din fața careului mic, a înălțat incredibil zmeul. Meciul a fost, apoi, pe contre, s-a ajuns repede de la o poartă la alta, dar fără ocazii de gol. Finalul a aparținut oapeților, care au atacat cu toate liniile, dar fără efect pe tabelă și UTA câștigă un meci important.
Formații:
UTA: R. Popa – Tsouka, Poulolo, Conte, Mabea (Trif) – C. Mihai (Râpă), Van Durmen – Câmpanu (Vuletich), Fabry (Hrezdac), Omondi (Joao Pedro) – Costache.
Gloria Buzău: Greab – Ciranni, Lovric, Cestor (Turda), Ferraresso – Canadja, Albu (Ferreira) – Tavares (Ion G.), Budescu, Jipa (Pârvulescu) – Isfan (Matos).
Au arbitrat: A. Antonie (București) – la centru, Fl. Neacșu (Câmpulung Muscel) și Florian Vișan (Galați) – asistenți.
Facebook Comments