UTA – ASU Poli, meciul primăverii pentru marile rivale

by Sorin Haut

Sâmbătă, ora 13:30 (direct Digi, Look, Romtelekom), se dă startul unui nou episod al Derby-ului Vestului la fotbal, în Liga a II-a. Marile rivale, UTA şi ASU Poli, îşi dau întâlnire pe arena Motorul din Aradul Nou, acolo unde printre cei 3.600 de spectatori sunt aşteptaţi mâine şi 300 de fani ai timişorenilor, care au anunţat că fac deplasarea cu trenul. Deşi locurile din clasament nu le fac deloc cinste celor două combatante, tradiţia şi orgoliile fac din acest meci drept cel mai aşteptat duel al primăverii în Arad şi Timişoara.

După doi ani fără cele două galerii faţă în faţă, în tribunele de la Şiria ori de pe Motorul, derby-ul îşi recâştigă, în sfârşit, spiritul şi frumuseţea unui astfel de duel pasionant, date în principal de suporterii celor două echipe. Coregrafiile vor fi iar la loc de cinste, fotbaliştii promit dăruire şi devotament maxim, aşa că derby-ul, deşi la prima vedere fără o miză importantă, se anunţă interesant.

Cel mai important e să nu existe incidente în stadion şi în afara lui, cum de altfel nu prea s-a mai întâmplat la Arad de câţiva ani. Forţele de ordine şi-au luat toate măsurile pentru a asigura ordinea şi liniştea publică, iar evenimentele recente, cu solidaritatea fanilor la Şiria, când ambele galerii au urmărit meciul din afara arenei, dar şi tristul episod al decesului celor doi fani arădeni – chiar cu o zi înainte de meciul-tur din acest sezon, par să asigure un duel fair-play şi lipsit de trivialităţi, între ultraşi.

După victoria din tur, cu 3-1, utiştii speră să îşi bucure din nou fanii, pentru a mai îndulci din tristeţea unui sezon cenuşiu, în vreme ce „alb-violeţii” au mare nevoie de puncte, pentru a evada din zona fierbinte a clasamentului. ASU Poli e şi mai suferindă – învinsă etapa trecută, într-un alt derby, dar local, de concitadina ACS Poli – şi se află la doar trei puncte peste linia retrogradării, aşa că orice punct e preţios, mai ales în fieful marii rivale. Totuşi, între cele două echipe sunt doar cinci locuri şi şase puncte diferenţă, UTA clasându-se pe 8, cu 44 de puncte, iar Poli pe 13, cu 38.

Fără Ionuţ Popa, aflat în continuare în concediu medical, UTA va fi lipsită de aportul câtorva jucători importanţi. Manea şi Coulibaly şi-au încheiat demult stagiunea, cei doi fiind indisponibili până în vară, dar în infirmerie mai sunt Stahl, Matei, Ivan şi Miculescu. Ultimul – în recuperare după operaţie – a împlinit chiar în această săptămână 18 ani, iar regretul ratării derby-ului e mare.

În schimb, Cristi Păcurar se va putea baza pe Melinte, Costin şi Copaci, ce revin după suspendări, dar probabil şi pe El Hasni, recuperat după accidentarea cu Chindia. Dincolo, va lipsi chiar căpitanul Mera – suspendat, jucător providenţial pentru timişoreni în acest sezon, dar colegii săi promit că Poli nu îi va simţi lipsa şi va obţine un rezultat pozitiv la Arad. Căpitanul lui Poli va fi chiar un ex-utist, Scutaru.

„Este un meci în care nu mai e vorba de prime, de nimic, ci doar despre numele și culorile clubului. Asta este deviza pentru acest meci ce trebuie să ne facă să fim învingători sâmbătă. Va fi de două ori mai greu decât cu Chindia sau Snagov, sunt unul care mă aștept la orice. Trebuie să fim montați, pozitivi din punct de vedere mental și să avem doar dorința de a câștiga, după tot ce am pregătit săptămâna asta”, spune antrenorul secund al UTA-ei, Cristian Păcurar.

Liga a II-a, etapa a 33-a:

UTA – ASU „Poli” Timișoara

Pandurii Tg. Jiu – Luceafărul Oradea

CS Balotești – Metaloglobus

Academica Clinceni – Energeticianul

Ripensia – Aerostar Bacău

Dacia Brăila – FC Argeș

Daco Getica – CS Mioveni

Farul Constanța – Petrolul Ploiești

ACS „Poli” – Univ. Cluj

Sportul Snagov – Chindia Târgoviște.

Clasament

1. Academica Clinceni 32 24 1 7 64-18 73

2. Chindia Târgoviște 32 21 7 4 62-31 70

3. Univ. Cluj 32 20 6 6 74-26 66

4. Sportul Snagov 32 19 6 7 48-29 63

5. Petrolul Ploiești 32 19 5 8 56-32 62

6. FC Argeș 32 16 8 8 44-26 56

7. CS Mioveni 32 14 7 11 46-36 49

8. AFC UTA 32 12 8 12 50-49 44

9. Ripensia Timișoara 32 11 9 12 39-44 42

10. Metaloglobus 32 11 7 14 30-51 40

11. Farul Constanța 32 12 3 17 41-51 39

12. Luceafărul Oradea 32 10 9 13 43-55 39

13. ASU „Poli” Timișoara 32 10 8 14 29-30 38

14. Pandurii Tg. Jiu 32 10 7 15 54-54 37

15. Daco Getica 32 8 12 12 44-50 36

16. Energeticianul 32 8 11 13 37-41 35

17. Aerostar Bacău 32 9 5 18 51-59 32

18. ACS „Poli” Timișoara 32 6 8 18 28-55 26

19. CS Balotești 32 6 6 20 25-62 24

20. Dacia Brăila 32 4 7 21 27-93 19

Facebook Comments