”Are 19 ani, 1,72 metri înălțime, 66 de kilograme, joacă fotbal organizat de trei ani. Tehnica și combativitatea sunt bune, are inițiativă, e un element creator și nu se descurajează în timpul jocului”. Așa sună descrierea pe care antrenorul Coloman Braun i-a alcătuit-o lui Iosif Szakacs în februarie 1953.
Născut în 1934 în Șimleul Silvaniei, Iosif Szakacs ajunsese la UTA cu un an înainte. Era timpul în care în echipă străluceau Andrei Mercea, Zoltan Farmati, Coco Dumitrescu, dar și Gheorghe Vaczi I și Gabriel Serfözö, proaspăt acontați de la Oradea după de conducătorii arădeni, care negociaseră dur pentru ei cu CCA și Dinamo.
Domnul Szakacs e, astăzi, singurul supraviețuitor al acelei echipe care a adus două trofee la Arad – Cupa României din 1953 și titlul național din 1954. Atacantul de odinioară trăiește la Oradea și, cu ajutorul fostului utist Viorel Vancea și al prietenilor noștri de la Radio Timișoara, am avut, acum câteva zile, ocazia unei întâlniri. Chiar și de la distanță, e suficientă cât să ne aducă ceva din mirajul vremurilor de altădată.
”În luna ianuarie am mers la UTA, direct de la Șimleu. Am jucat mai puțin la început. Apoi a fost Olimpiada de la Helsinki, o parte din jucători erau acolo, atunci am avut șansa să joc într-o echipă mare”, rememorează fotbalistul de odinioară.
* În fotografia principală (din revista Stadion), Iosif Szakacs e în prim-plan . E din perioada post-UTA, pe când juca la Dinamo
Flamura Roșie era numele echipei roș-albe în acea perioadă, iar Szakacs a jucat șapte meciuri în anul competițional 1953 al Diviziei A. Arădenii terminat campionatul pe locul 3 și au cucerit celălalt trofeu major – Cupa României. Tânărul atacant de atunci a contribuit la superba performanță marcând un gol în optimile de finală la Cupei, 3-1 cu Locomotiva Timișoara. A fost titular și în sferturi (4-1 cu Știința Timișoara) și în semifinală (2-2 cu Universitatea Cluj).
Șapte meciuri a jucat apoi în campionatul 1954, încheiat cu o mare victorie a Aradului. Efectivul complet al campionilor: Francisc Kiss (19-0), Iosif Fuleiter (7-0) – Gheorghe Lupeș (9-0), Dușan Radin (23-0), Zoltan Farmati (23-0), Ladislau Seres (4-0), Gavril Szucs (21-0), Iosif Kapas (26-0), Gavril Serfözö (21-4), Ion Manole (10-2), Toma Jurcă (13-1), Ilie Don (21-3), Andrei Mercea (24-1), Gheorghe Vaczi (26-13), Vichentie Birău (17-7), Nicolae Dumitrescu (23-4), Ștefan Popa (14-0), Iosif Szakacs (7-0). Antrenor: Coloman Braun.
”O echipă foarte valoroasă era în timpul nostru, colegii erau foarte buni. Veniseră Vaczi și Serfözö de la Oradea, Dumitrescu era deja veteran, Mercea juca foarte bine, îmi amintesc de Kapas, de Ilie Don, un băiat cuminte… Farmati era și el de la Șimleu, nu ne cunoșteam, la UTA ne-am întâlnit, mulți ani a jucat în națională, valoros era. Jenei era junior atunci. Iar pe Cibi-bacsi – l-am respectat”, rememorează campionul.
Pașii următori
Fotografia e din perioada Dinamo Brașov și a fost publicată în anuarul ”Fotbalul nostru”, din 1956. Iosif Szakacs e primul din dreapta, rândul de sus. Ține mâna pe umărul altui un campion cu UTA din 1954, Ladislau Seres. Szakacs II e al doilea din stânga, tot pe rândul de sus, iar lângă el e alt ex-utist, Ladislau Ristin.
După UTA, Dinamo Brașov a fost următoarea bornă din carieră. Acolo s-a regăsit cu fratele său, Ludovic Szakacs (II), și el începuse atacant, apoi a devenit unul dintre cei mai buni fundași stânga din țară.
În 1958, Iosif a ajuns la Dinamo București. A fost vicecampion în primul an și câștigător al Cupei României, 4-0 în finală cu CSM Baia Mare, a marcat două goluri în acel ultim act. După un an, la Dinamo l-a urmat și fratele său, iar la începutul anilor ’60 amândoi au jucat pentru Crișana Oradea. Acolo, antrenor le-a fost Francisc Ronay, arădean, fost jucător la AMEFA, marcator al primului gol din istoria naționalei României (2-1 cu Iugoslavia, pe 8 iunie 1922), mai apoi antrenor campion cu Clubul Atletic Oradea (în Ungaria, 1944) și cu CCA București (1953), dar și câștigător al Cupei României cu aceeași CCA București (1953).
După retragere, a antrenat în campionatul bihorean, iar acum se bucură de pensie. Îi mulțumim domnului Szakacs pentru aceste clipe și rămânem cu felul în care a păstrat-o pe UTA în amintire: ”O echipă valoroasă, cu oameni deosebiți”. (Radu Romanescu, uta-arad.ro)
