UTA – Rapid este poate cel mai frumos derby din Liga 1 la nivel de tribune, ambele echipe având parte de susţinerea unor suporteri de excepţie. Nu a fost altfel nici în confruntarea de sâmbătă seară, jucată practic cu casa închisă la Arad. 11.500 de spectatori au umplut până la refuz Arena “Francisc Neuman”, pentru un spectacol de gală. Sărbătoare a fost însă doar în tribune, pentru că la nivel de gazon, UTA nu a arătat prea bine şi am putea spune că nu s-a ridicat la nivelul fanilor săi. Ultraşii din peluză s-au ţinut de cuvânt şi au pus în scenă a coregrafie specială 3D, colorată în alb şi roşu, cu ocazia împlinirii, pe 18 aprilie, a 77 de ani de UTA. Fanii au desfășurat o pânză cu vechiul stadion construit de baronul Francisc Neuman, iar în fața peluzei stătea un tânăr cu un fular al echipei! Pe gard a apărut și bannerul explicativ: ”Copilul care aleargă spre stadion…. măcar o dată-n viață să mai fiu!” Rapidiştii au fost şi ei la datorie, aproximativ 600 în peluza rezervată lor, exact câte bilete le-a şi asigurat clubul arădean cu ocazia acestui derby.
Atmosferă de gală pe „Francisc Neuman”, fanii rapidişti au fost şi ei la datorie
Echipaţi cu steaguri, fulare şi tobe, suporterii giuleştenilor au venit din Bucureşti, cu un charter dar şi cu trenul, însă la meci au ajuns şi fani ai Rapidului veniţi din partea de vest a ţării, inclusiv din Arad. Pe parcursul meciului au fost schimburi de “replici” între cele două peluze, prin mesaje pe bannere, dar incidente majore nu s-au consemnat, nici în drumul rapidiştilor spre stadion şi nici la arenă. Nu a fost cazul nici de rasism sau xenofobie, aşa cum se temeau cei de la Rapid, iar în general atmosfera a fost deosebită, cu un parfum parcă european pe stadion. Asta în ciuda vremii total potrivnice, cu ploaie măruntă, vânt şi doar câteva grade. Nimic nu i-a oprit însă pe suporteri să cânte şi să îşi încurajeze cele două echipe. Aşadar, spectacol total în tribune, în cel mai aşteptat meci al finalului de sezon pentru fanii UTA-ei. (foto: UTA Arad, facebook)