UTA a început cum nu se poate mai prost anul, suferind cea mai drastică înfrângere stagională, 0-4 la FCSB. Roș-albii au ocazia să spele sâmbătă, de la ora 14, în cadrul etapei a 23-a, imaginea arătată pe Arena Națională și să puncteze în fața unei alte formații bune a campionatului, pretendentă la play-off. Sepsi Sfântu Gheorghe e pe locul 5 și de când a fost preluată de neamțul Storck nu mai pierde, având patru victorii și două egaluri (unul în Cupă) în ultimele șase meciuri. De cealaltă parte, UTA a coborât din nou pe loc de baraj și s-a îndepărtat decisiv de visul lui Rednic, play-off-ul. Mai mult, trebuie să fie foarte atentă pe acest final de sezon regulat, în care are program greu. Sunt ceva probleme de lot în cadrul echipei arădene, cu Freitas și Mihai incerți și cu Abeid în continuare absent, astfel că Rednic trebuie să găsească formula potrivită. Claudiu Micovschi este golgheterul UTA-ei în Superliga, cu cele cinci goluri înscrise anul trecut. În primul meci din 2024, fotbalistul de 24 de ani a fost titularizat pe un post pe care nu mai evoluase până acum în tricoul „roș-alb”, cel de fundaș stânga. El a debutat la UTA în meciul cu Sepsi din tur, pierdut de arădeni cu1-0, un bun motiv de a se revanșa la partida de sâmbătă, ora 14:
Micovschi: „Îi așteptăm în număr cât mai mare să ne susțină”
„Din păcate, am început acest an cu stângul și sâmbătă ne așteaptă un meci foarte greu și important, cu o echipă puternică, dar sperăm să luăm toate cele trei puncte. Faptul că jucăm cu cele mai în formă echipe ne poate motiva și mai mult, vom da totul pe teren. Vom face tot posibilul să luăm cele trei puncte, acesta este cel mai important lucru, să tratăm meciul cu seriozitate maximă și să îi facem pe fani să fie mulțumiți”, spune Micovschi. Meciul contra lui Sepsi marchează și revenirea UTA-ei pe Arena „Francisc Neuman”, unde se va inaugura noul gazon, la care s-a lucrat mai bine de trei luni.
După exilul de la Oradea, cu câteva escale la Sibiu și Cluj, utiștii revin în sfârșit acasă: „Au trecut patru luni, ne-au lipsit și suporterii, îi așteptăm în număr cât mai mare să ne susțină. La ultimele meciuri de la Oradea nu era plin stadionul, doar la cele cu Rapid și Dinamo. Sincer să fiu, nu mă gândeam când am venit la UTA că o să joc meciuri la Oradea, nici nu mi-a trecut prin minte, dar am avut și norocul acela că FC Bihor s-a calificat mai departe în Cupa României și au montat nocturna” a declarat mijlocașul UTA-ei.