Federaţia Română de Fotbal a decis astăzi, 26 martie, printr-o şedinţă a Comitetului de Urgenţă, noi date care privesc procesul de licenţiere al cluburilor pentru obţinerea licenţei UEFA şi a celei de Liga 1. UTA este, evident, cea mai îndreptăţită echipă din eşalonul secund care să se gândească la elită, atâta timp cât conduce detaşat Liga a II-a şi chiar şi un play-off ar menţine-o cu şanse mari la promovare.
Mai sunt însă şi alte echipe ce ar putea să se gândească la licenţiere, iar un sistem play-off le oferă şanse şi altor şapte formaţii: CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, Petrolul Ploieşti, Rapid, Campionii FC Argeş, Metaloglobus Bucureşti şi Farul Constanţa.
Iată ce a hotărât, astăzi, Comitetul de Urgenţă al FRF:
“În conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de Urgenţă compus din Răzvan Burleanu – Preşedinte FRF, Gino Iorgulescu – Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian Goga – Vicepreşedinte FRF, având în vedere Decretul prezidențial privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și Ordonanțele militare nr. 1/18.03.2020, nr. 2/21.03.2020 și nr. 3/24.03.2020, hotărăște:
Dispune prelungirea tuturor termenelor prevăzute în cuprinsul Regulamentului de clasificare a academiilor de copii și juniori care s-ar fi împlinit în interiorul stării de urgență (inclusiv cele privind depunerea documentației de clasificare și comunicarea Deciziei Comisiei de Apel cu privire la cererile de apel formulate de cluburile din Liga I). Stabilește că depunerea documentației de clasificare de către cluburi, precum și comunicarea Deciziei Comisiei de Apel cu privire la cererile de apel formulate de cluburile din Liga I vor fi considerate ca fiind efectuate în termen dacă vor fi îndeplinite în maxim 5 zile de la data încetării stării de urgență.
Dispune modificarea termenelor procesului de licențiere a cluburilor pentru obținerea licenței UEFA și a celei de Liga I, noile termene stabilite fiind următoarele:
Licența UEFA
Sigilarea documentației complete de către cluburi solicitante de licență UEFA. Termen: 7 mai 2020
Transmiterea prin curier rapid la sediul FRF a documentației cluburilor solicitante de licența UEFA. Termen-limită: 8 mai 2020
Transmiterea către comisia de luare a deciziilor a raportului final întocmit de managerul de licențiere pentru cluburile care solicită licența UEFA. Termen: 11 mai 2020
Transmiterea către comisia de luare a deciziilor a raportului final întocmit de managerul de licențiere pentru cluburile care solicită licența de Liga 1. Termen: 18 mai 2020
Perioada de funcționare a comisiei de fond pentru soluționarea cererilor cluburilor care solicită licența UEFA pentru sezonul 2020-2021. Perioada:11-15 mai 2020
Luarea deciziilor comisiei de fond. Termen: 15 mai 2020
Perioada de apel – cinci zile. Termen: 19 mai 2020
Perioada de funcționare a comisiei de apel pentru soluționarea apelurilor formulate împotriva hotărârilor comisiei de fond. Perioada: 20-22 mai 2020
Luarea deciziei comisiei de apel. Termen: 22 mai 2020
Notă: În funcție de decizia UEFA cu privire la modificarea termenului limită privind comunicare listei cluburilor care dețin Licența UEFA urmează a fi stabilite și alte modificări ale procesului de licențiere și termenelor limită ale acestuia.
Licența de Liga I
Perioada de funcționare a comisiei de fond pentru soluționarea cererilor cluburilor care solicită licența de Liga 1 pentru sezonul 2020-2021. Perioada:18-28 mai 2020
Luarea deciziilor comisiei de fond. Termen: 28 mai 2020
Perioada de apel – cinci zile. Termen: 2 iunie 2020
Perioada de funcționare a comisiei de apel pentru soluționarea apelurilor formulate împotriva hotărârilor comisiei de fond. Perioada: 3-5 iunie 2020
Luarea deciziei comisiei de apel. Termen: 5 iunie 2020
Perioada de recurs la TAS de 10 zile. Termen: 15 iunie 2020
Luarea deciziei definitive de către TAS. Termen: 30 iunie 2020.
În funcție de evoluția situației la nivel național referitoare la pandemia de COVID-19 și la decretarea stării de urgență, prezenta decizie poate suporta modificări.”