UTA a fost la câteva secunde să își mai spele din păcate chiar la ultimul meci al anului, pentru a întrerupe seria incredibilă de 11 meciuri la rând fără victorie în Superliga, ce ține de peste trei luni. Iar succesul era cu atât mai important cu cât el era obținut în fața marii rivale Rapid. Doar că UTA nu a rezistat până la ultimul fluier al lui Marcel Bîrsan, cedând chiar la ultima fază din prelungiri! Laszlo Balint a surprins cu formula de start, apelând la la doi juniori în primul 11, Isac și Rareș Pop. De partea cealaltă, Adi Mutu a mizat pe o linie defensivă experimentată, pentru ca în linia de mijloc să apară Albu și Ciobanu. Pe un gazon demn de toată rușinea, cum doar prin ligile județene se mai poate vedea, cele două echipe mai mult s-au chinuit în noroi. Giuleștenii au început ceva mai bine meciul de la Arad, iar Pănoiu, Emmers și Ioniță au ratat de puțin ținta. În replică, doar Pop a fost aproape de gol, după o centrare foarte bună a activului Otele. A fost nevoie de o greșeală mare ca tabela să fie deblocată, mai exact de eroarea lui Moldovan, care în minutul 40 a ieșit neinspirat din poartă undeva la 15 metri, iar Otele, excelent angajat de Ubbink și scăpat pe contraatac, a marcat pe sub portarul Rapidului.
O rușine fără margini: doar după două gafe se putea marca în orezăria de la Arad…
În prelungirile primei reprize, Isac era să îl surprindă pe Moldovan cu un șut centrare ce s-a dus la vinclu. Otele și Săpunaru au semnat primele ocazii ale celui de-al doilea mitan, pentru ca pe contraatac Pop să rateze preluarea și șansa de a face 2-0. Ubbink l-a încercat și el pe Moldovan cu un șut de la 25 de metri, prins în doi timpi de portarul formației bucureștene. UTA s-a apărat bine și a luptat eroic pentru cele trei puncte, Rapid nereușind să desfacă o echipă ce avea nevoie ca de aer de victorie, pentru a nu încheia anul pe poziție de ligă secundă. Și când ne pregăteam să consemnăm o victorie prețioasă pentru UTA, chiar la ultima fază a meciului, la o minge aruncată în careu, Maxim a făcut un fault prostesc în careu asupra lui Grigore. S-a dictat penalty și Dugandzic a transformat precis de la punctul cu var, pentru un 1-1 ce a amuțit stadionul și o ține pe UTA pe locul 15, direct retrogradabil și în pauza de iarnă! (foto: facebook)
Formații:
UTA: Iacob – Vukcevic, Benga, Hoxhllari, Dobrescu – Isac, Cascini (86 Anton) – R.Pop (86 Maxim), Ubbink, Otele (78 Jobello) – Keseru (60 Postolachi). Antrenor: Laszlo Balint
Rapid: Moldovan – Belu (78 Onea), Săpunaru, Grigore, Morais – Albu (45+6 Crepulja), Ciobanu, Emmers – Pănoiu (60 Sefer), Dugandzic, Al.Ioniță II (78 Al.Stan). Antrenor: Adrian Mutu
Arbitri: Marcel Bîrsan și Radu Ghinguleac (ambii din București) – Mihai Marica (Bistrița).
Camera VAR: Horațiu Feșnic și Alexandru Cerei (din Cluj)
Observator FRF: Zoltan Szekely (Satu Mare)
Observator LPF: Iulius Nemțeanu, din Ghermănești (Ilfov).