Dinamo, formație ce ocupă penultimul loc în Liga 1, vine duminică la Arad! Clubul UTA a pus deja bilete online în vânzare, iar duelul de pe arena „Francisc Neuman” e unul de tradiție în fotbalul românesc și atrage foarte mult. Doar că stadionul va putea fi ocupat doar la 30% din capacitate în contextul pandemiei de COVID, clubul UTA tipărind aproximativ 1000 de bilete, cu mențiunea că la meci nu vor putea asista, cel puțin teoretic, mai mult de aproximativ 3.500 de spectatori. Primele tichete s-au pus deja în vânzare online, începând de astăzi, de la ora 14, pe site-ul uta-arad.ro. Dacă va fi cazul, biletele vor fi comercializate în preziua partidei, sâmbătă (între orele 9,00 și 12,00, respectiv 15,00-19,00), la arena din Calea Aurel Vlaicu, dar casieriile vor fi deschise și duminică (între orele 10 și 17).
„Câinii” vând bine și de pe loc de retrogradare!
Prețul este identic cu cele de la partidele cu Gaz Metan Mediaș și Sepsi Sfântu Gheorghe și anume: Peluza „Iosif Petschovsky” – 30 de lei; Tribuna II – 45 de lei; Tribuna I „Coco Dumitrescu” – 60 de lei. Copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 13 ani beneficiază de o reducere de 50% din prețul biletului, însă aceste bilete reduse pot fi achiziționate doar de la stadion, nu și online. Accesul la meci se va face, ca și până acum, pe baza unor brățări. Abonații și fanii posesori de bilete pot primi aceste brățări doar pe baza certificatelor verzi sau a unor teste Covid negative.
Teste și brățări, doar în weekend!
Suporterii își pot face teste antigen chiar și la Arena „Francisc Neuman”, la prețul de 20 de lei. Programul de eliberare al brățărilor și cel de testare este următorul: sâmbătă, între orele 9,00 și 12,00 și 15,00-19,00, respectiv duminică, între orele 10 și 17. Având în vedere contextul actual, clubul recomandă fanilor să opteze pentru eliberarea brățărilor sau testare vineri sau sâmbătă, până cel târziu la ora 15: 00, pentru a fi evitate eventuale aglomerări.