UTA a pierdut printre degete victoria cu FCSB! Trupa lui Becali a egalat în minutul 90

by Sorin Haut

UTA şi FCSB au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), duminică seara, la Arad, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii I de fotbal. Meciul s-a disputat într-o atmosferă de gală, cei 8.500 de suporteri arădeni încurajându-şi admirabil echipa pe tot parcursul meciului de pe „Francisc Neuman”. „Bătrâna Doamnă” a prestat un joc destul de bun, reuşind să anihileze piesele importante ale formaţiei patronate de Gigi Becali, dar a fost nevoie de o singură clipă de neatenţie, chiar în minutul 90, pentru ca UTA să irosească incredibil două puncte! Scorul a fost deschis în minutul 20, atunci când Antal i-a furat mingea lui Oaidă, Dangubic l-a găsit pe Ubbink, iar olandezul l-a păcălit pe Straton cu un şut înşelător. După o jumătate de oră, mai exact în minutul 34, Becali a ordonat trei schimbări, cu Todoran mai mult de decor pe marginea terenului. UTA a stat excelent în teren în prima parte, iar FCSB şi-a creat o singură ocazie la poarta lui Iacob, la reluarea cu capul a lui Haruţ, care a trecut puţin alături. Florinel Coman (49) şi Florin Tănase (59) au ameninţat poarta arădeană în startul reprizei secunde, dar UTA a scăpat fără gol primit, reuşind să amortizeze inteligent atacurile haotice şi fără ritm ale bucureştenilor. Erico, cu o lovitură de cap şi şutul plasat al lui Roger au fost singurele apariţii periculoase ale UTA-ei în mitanul al doilea, echipa lui Balint preferând să apere avantajul minim, în loc să forţeze şi să profite de spaţiile mari lăsate de FCSB.

Straton şi Iacob au partea lor de vină la reuşitele lui Ubbink şi Stoica

UTA s-a apărat totuşi bine până în minutul 90, când la o fază la care nu a anunţat nimic,  nou intratul Ianis Stoica a şutat de la marginea careului, pe sub Iacob, după o fază pe care utiştii trebuia să o încheie cu fault în marginea terenului. S-a terminat 1-1 şi UTA pierde două puncte mari, FCSB arătând la Arad că suferă în continuare după eliminarea ruşinoasă din Conference League. „Roş-albii” nu au reuşit însă să profite de momentul slab al vicecampioanei, iar victoria continuă să întârzie acasă şi în debutul acestui sezon, deşi superbul public arădean merita cu prisosinţă trei puncte.

Formaţii:

UTA: Iacob – Vukcevic, Erico, Medjimorec, Shliakov – Batha, Passaglia (Vorobjovas) – Antal, Ubbink (Bustea), Miculescu – Dangubic (Hora)

FCSB: Straton – Haruț, Al. Crețu, Cristea (V. Crețu), Serban – Moruțan, Ov. Popescu (Coman), Oaidă (Olaru) – Oct. Popescu (I. Stoica), Dumiter (Codrea), Tănase.

Au arbitrat: R. Petrescu – la centru – O.Grigoriu (ambii din București) și M. Marica (Bistrița). Observator FRF: M. Salomir – Cluj. (foto: UTA Arad, facebook)

Facebook Comments