Amânat cu o zi din pricina ploilor torențiale ce au căzut sâmbătă, în Antalya, amicalul dintre UTA și Sporting Charleroi s-a disputat în această dimineață. Belgienii de pe locul 7 în Jupiler Pro League s-au impus clar, cu 4-1 și pe fondul gafelor din apărarea „roș-albilor”. Laszlo Balint le-a dat credit în acest prim test al anului multor dintre titularii săi obișnuiți. Nu a fost însă îndeajuns pentru a opri victoria la scor a adversarei, lipsită de aportul unor jucători de bază, plecați la Cupa Africii. Mai mult, Charleroi s-a bazat pe mulți jucători tineri, ce s-au dovedit mult superiori celor din tabăra UTA-ei. În minutul 8, Petkevicius a reluat cu capul, iar Benga a deviat nefericit în propria poartă. UTA nu a avut replică, ba mai mult a încasat și golul de 2-0 după 21 de minute de joc. Dima a avut o alunecare întârziată asupra lui Bayo în careu, arbitrul a dictat penalty și același Bayo l-a învins pe Iacob de la punctul cu var. Singura situație a „roș-albilor” a venit în minutul 32, după centrarea din corner a lui Ubbink și „capul” lui Laukzemis de puțin pe lângă poartă.
Greșeli mari in apărare și un prim joc slab al anului
Cu șase înlocuiri la pauză, „Bătrâna Doamnă” a dat o replică ceva mai bună în startul reprizei secunde, iar în minutul 57, Miculescu a interceptat un balon în stânga, a pasat pe jos în careu, Dangubic a sărit peste balon și Vorobjovas a reluat cu stângul în plasă. Arădenii au continuat însă să comită din nou erori în apărare, iar Charleroi s-a distanțat pe tabelă. În minutul 68, Wasinski i-a furat un balon lui Vorobjovas pe zonă centrală și l-a bătut pe Balauru cu un șut cu efect din 17 metri. Patru minute mai târziu, a venit rândul lui Baravykas să piardă un balon în dreapta, Kayembe a pasat pentru Gholizadeh, care l-a bătut și el pe Balauru cu un șut din 14 metri. UTA a terminat amicalul cu cinci juniori în teren. Balint a contat în acest prim joc din 2022 pe: Iacob (46 Balauru) – Baravykas (81 Pătlăgică), Benga (46 Erico), Dima (46 Medjimorec), Shlyakov (81 Mar) – Batha (46 Vorobjovas), Passaglia (46 Isac) – Roger, Ubbink (81 Vermeșan), Miculescu (60 Mercioiu) – Laukzemis (46 Dangubic).
Caută adversar în locul maghiarilor de la Honved
Așadar, formația lui Laszlo Balint pierde clar primul test al iernii în Antalya. Fiindcă maghiarii de la Honved au renunțat la cantonamentul din Turcia, ca urmare a numeroaselor cazuri de COVID din cadrul lotului, utiștii sunt în căutarea unui alt adversar pentru ziua de miercuri, 12 ianuarie. În fine, vineri, 14 ianuarie, arădenii se vor afla față în față cu divizionara secundă elvețiană, Aarau.