UTA a venit parcă în vacanță la București, unde a început dezastruos noul an. A fost 4-0 în această seară pentru FCSB, în meciul de pe Arena Naţională ce a încheiat etapa a 22-a din Superligă, una perfectă pentru roș-albaștri, care se distanțează la 11 puncte în fruntea clasamentului. Golgheterul campionatului, Darius Olaru, și-a trecut în cont un hattrick pentru lider, iar fostul jucător al UTA-ei, David Miculescu, a închis tabela pe final. Rednic nu a fost inspirat cu echipa de start și a improvizat cu Micovschi pe banda stângă a…apărării, în vreme ce nou venitul Ariel Lopez a început titular. De asemenea, Luckassen a fost titularizat în atac, deși a ratat o bună parte a pregătirii de iarnă. Multe schimbări față de precedentul meci de campionat și o echipă fără vlagă și busolă, ce nu a reușit să profite nici măcar de faptul că FCSB abia s-a întors din cantonamentul din Antalya. Prima ocazie mare le-a aparținut însă arădenilor, dar Lopez a trimis incredibil mingea cu capul în transversală din doar doi metri, în minutul 8, după o centrare a lui Fabry.
Olaru a reușit hattrickul, ex-ul Miculescu a marcat și el
Și-a intrat în rol apoi Olaru, care a deschis scorul în minutul 20, atunci când Căpușă a respins cu umărul doar până la marginea careului, de unde mijlocașul liderului a tras puternic din voleu, fără speranțe pentru Kucher. După două minute, mijlocașul FCSB-ului a realizat „dubla”, marcând din șapte metri, în urma unei combinații rapide cu Băluță și apoi a unei pase decisive venite de la…nefericitul Căpușă. La ultima fază a primei reprize, Omondi i-a pasat lui Fabry în careu, dar slovacul a tras mult peste poartă din doar cinci metri, singur cu Târnovanu. Și repriza a doua a început cu o ocazie a UTA-ei. Micovschi a centrat din stânga pentru David, iar mijlocașul debutant pe prima scenă a tras cu stângul, dar balonul a fost respins în corner de Radunovic. Kucher a salvat golul de 3-0 în minutul 54, când a respins în corner șutul expediat de Băluță din careu.
Lui Rednic nu i-a ieșit nimic, roș-albii ajung pe loc de baraj!
În minutul 65, arbitrul Flueran a acordat după consultarea VAR penalty pentru un fault în careu comis de Omondi. Olaru nu a executat prea bine lovitura de la 11 metri, dar Kucher nu a fost în stare să apere. Pe final, fostul utist David Miculescu a punctat și el, în minutul 82, cu un șut pe jos din careu, după o pasă primită de la Alhassan. S-a terminat 4-0 și UTA suferă cea mai drastică înfrângere stagională, roș-albii ajungând din nou pe locul 13, de baraj! Sâmbătă, de la ora 14, echipa lui Rednic va inaugura noul gazon de pe Arena „Francisc Neuman” cu ocazia meciului cu Sepsi, din runda a 23-a. (foto: UTA Arad, facebook)
Formații:
FCSB: Târnovanu – Crețu (Pantea 46), Dawa, Ngezana, Radunovic (Panțîru 89) – Lixandru, Şut, Olaru (Compagno 75) – L. Phelipe, Băluță (Miculescu 75), Oct. Popescu (Alhassan 75). Antrenor: Elias Charalambous
UTA: Kucher – Căpușă (Rodrigues 46), Conte, Benga, Micovschi – Lopez (Stahl 58), Freitas – R. Pop (A. David 46), Fabry (Stolnik 46), Omondi – Luckassen (Cooper 68). Antrenor: Mircea Rednic
Arbitri: Viorel Flueran (Craiova) – Sebastian Gheorghe (Suceava) și Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe). Camera VAR: Rareș Vidican, Ciprian Danșa (ambii din Satu Mare).
Observator FRF: Eduard Dumitrescu (Pitești). Observator LPF: Eduard Alexandru (Ploiești).