UTA a fost bună şi a impus remiza în Gruia, prelungind seria fără victorie a CFR-ului!

by Sorin Haut

UTA a scos un punct important pe terenul campioanei CFR Cluj, profitând de forma slabă a liderului din Liga 1. Arădenii au prestat un joc bun, curajos şi chiar pe alocuri au subordonat formaţia lui Dan Petrescu, fără însă a reuşi să dea lovitura în Gruia. Totuşi, încă un plus ca şi rezultat pentru Ionuţ Badea, care se dovedeşte mai norocos decât Balint, dacă ne gândim la ocaziile uriaşe ale clujenilor, ei lovind de două ori bara şi ratând şi cu poarta goală, prin Deac. Prima ocazie a meciului din această seară a venit în minutul 14, când Neguț a șutat la rădăcina barei, dar Iacob a respins salvator. Portarul arădenilor a mai intervenit o dată salutar, la șutul lui Deac, la doar patru minute distanță. Ocazia primei reprize a aparţinut însă UTA-ei, în minutul 38, când Dangubic și Laukzemis au ratat incredibil, în aceeași fază, din careul mic. Partea secundă a început cu două ratări uriaşe ale gazdelor: Neguț a lovit bara după o fază la care CFR a cerut şi penalty, iar imediat după aceea, Deac a trimis alături cu Iacob bătut şi doar cu poarta goală în faţă, de la doar trei metri! UTA a replicat după o oră de joc, când activul Miculescu a trimis un șut în cros, din careu, mingea trecând puțin pe lângă poarta clujenilor. Păun a șutat apoi periculos, Iacob a respins în bară, mingea revenindu-i norocos.

Iacob şi barele au salvat UTA, dar punctul este meritat

În minutul 67, UTA a avut o lovitură liberă indirectă de la șapte metri, dar Batha a tras slab şi un fundaş clujean a scos de pe linie. Pe final de meci, CFR Cluj a început să domine mai mult, a aruncat mingi în careul advers, dar apărarea arădeană, cu Benga şi Erico adevărate turnuri de control, a fost la post. Jocul s-a terminat cu o remiză albă, scor 0-0, punct care însă nu o ajută foarte mult pe UTA în cursa pentru play-off. De cealaltă parte, CFR bifează al patrulea egal la rând în Liga 1 şi rămâne fără victorie în 2022, deşi în tur a avut un parcurs de metronom. Pentru „roş-albi”, susţinuţi astăzi de peste 100 de suporteri, urmează duelul de duminică, cu Dinamo şi în general un program accesibil pe finalul sezonului regulat. Dar pentru a prinde primele şase locuri e nevoie de „cadouri” ale contracandidatelor… (foto: Sport Pictures, Flaviu Buboi)

Formații:

CFR Cluj: Hindrich – Manea, Graovac, Burcă, Fl. Ștefan – Itu (Păun), Boateng, Deac – Neguț (Bordeianu, Buș), Debeljuh (Petrila), Sacko (Omrani).

UTA: Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Shlyakov – Isac (Otele), Batha – Roger (Medjimorec), Miculescu, Dangubic (Baravykas) – Laukzemis (Vorobjovas).

Au arbitrat: S.Costreie (Buftea) – la centru, D.Mitruți (Craiova) și I.Bucsi (Sfântu Gheorghe) – asistenți.

 

 

Facebook Comments