UTA a pierdut astăzi primul amical disputat în cantonamentul din Slovenia, 1-2 cu campioana din Bosnia-Herțegovina, FK Borac Banja Luka, formație ce se pregătește de preliminariile Ligii Campionilor. Bosniacii au deschis scorul în minutul 38, prin Stojan Vranjes, fost jucător în România la Pandurii și CFR Cluj. Experimentatul mijlocaș a marcat cu capul, în urma unei lovituri libere. După trei minute, acelaşi Vranjes putea face 2-0, dar portarul UTA-ei a reușit să respingă execuția sa din lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri. Borac și-a dublat avantajul la scurt timp după pauză, prin Pavle Djajic, 17 ani, cu un șut plasat de la marginea careului, care a lovit transversala înainte să intre în poartă.
Ezekiel a marcat din penalty pentru trupa lui Mircea Rednic
Arădenii au redus din handicap dintr-un penalty transformat nu fără emoții de Ezekiel în minutul 60, după un fault comis asupra israelianului Halaf. Nigerianul putea chiar să facă „dubla” șase minute mai târziu, dar a tras slab de la marginea careului, exact pe direcția portarului. „Roș-albii” au căutat egalarea până la final, dar fără ocazii mari, iar primul amical de la Rogla se încheie cu o înfrângere. Pentru arădeni urmează un nou test contra unei formații din Bosnia, FK Sarajevo, care va avea loc vineri, 28 iunie.
Formații:
UTA: R. Popa (Mitrovic 31, Iliev 60) – Rodrigues (Râpă 46), Iurasciuc (Conte 46), Benga, Trif (Anișorac 55) – Mihai (van Durmen 46), Pedro (Ekmekci 55) – Cristea (Calotă 46, Samson 70), Fabry (Halaf 46), Omondi (David 46) – Dumiter (Ezekiel 46). Antrenor: Mircea Rednic.
Borac: Milicevic – Kvrzic, Celic, Carolina, Herrera – Grahovac, Vranjes – Kulasin, Djajic, Vukovic – Lukic. Au mai jucat: Hasukic, Pihler, Hrelja, Pejovic, Cavic, Susic, Marcetic. Antrenor: Mladen Zizovic.
Foto: UTA Arad, facebook