UTA a disputat în această dimineaţă, de la ora locală 11 (10, ora României) cel mai tare amical din Antalya, pe stadionul ”Mardan”. Adversara roș-albilor a fost Arsenal Tula, grupare situată pe locul 6 în prima ligă din Rusia, prezentă la startul ediției acestui sezon din Europa League. Partida a putut fi urmărită în condiţii foarte bune pe canalul oficial de youtube al ruşilor. Banca tehnică a echipei ruse e condusă de Igor Cherevchenko, cunoscut ca fotbalist la Locomotiv Moscova, pe care a și antrenat-o mai apoi. Cu atât mai importantă victoria arădenilor, care au făcut un joc solid pe ambele faze, în care pe lângă cele două goluri şi-au mai creat şi alte ocazii mari.
UTA a început excelent partida şi a deschis scorul în minutul 18: Oroian a recuperat o minge în dreapta terenului, Ioniță a continuat cu deschidere perfectă pentru Buhăcianu, care a pătruns în suprafața de pedeapsă și a marcat pe lângă portar, 1-0! Scorul a devenit 2-0 din minutul 25: din nou Oroian a recuperat la 20 de metri în tușa dreaptă, a centrat în mijlocul careului mare, de unde Bustea a reluat spectaculos lângă bara din stânga portarului!
Liderul Ligii a II-a a făcut o repriză secundă la fel de bună şi putea face chiar 3-0 în debutul mitanului, atunci când Bustea, angajat excelent de Buhăcianu, a şutat incredibil alături de poartă, deşi avea tot colţul lung liber. Ruşii au fost şi ei periculoşi în câteva rânduri, lovind de două ori bara, în vreme ce Iacob a intervenit salvator la alte situaţii de poartă.
Amicalul s-a încheiat cu victoria de palmares a „Bătrânei Doamne”, scor 2-0, cu menţiunea că ruşii au folosit o distribuţie cu multe rezerve. Laszlo Balint a început testul cu: Iacob – Tomozei, Melinte, Ilie, Simo – Moise, Isac – Oroian (80 Miculescu), Ioniță, Bustea – Buhăcianu (76 C.Rus).
Arsenal Tula a răspuns cu: Levașov – Khaguș, Denisov (68 Lomovitsky), Volodyko, Kovalyov, E. Kangva, K. Kangva, Panteleev, Adjoev, Gromiko, Minaev. În ultimul test din cantonament, UTA va juca, vineri, 14 februarie, cu echipa de tineret a ucrainienilor de la Vorskla Poltava.