USR PLUS propune scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului privind rețeaua școlară arădeană

by Andreea Radu

Consilierii locali ai USR PLUS nu vor vota pentru modificarea rețelei școlare, în formula propusă de administrația locală din Arad. Înțelegem nevoia de a eficientiza cheltuielile, însă acest proces trebuie să faciliteze, nu să afecteze procesul educațional.

În prezent, suferința învățământului tehnologic din Arad se datorează în bună măsură condițiilor materiale, cu precădere cele care țin de calitatea și dotarea spațiilor școlare. Clădirile liceelor tehnologice nu au mai fost renovate de mult, echipamentele și consumabilele sunt insuficiente. În consecință, cifrele de școlarizare scad, reflectând lipsa de interes a arădenilor.

Codrin Vlad, consilier local USR PLUS: „Orașul nostru are nevoie de educație tehnologică, avem nevoie de specialiști calificați în diversele domenii tehnice. Problema este că acum copiii nu se simt atrași spre aceste domenii, o cauză fiind condițiile materiale.

Soluția corectă este de a îmbunătăți aceste condiții, în special clădirile, pentru a avea săli de clasă și de sport moderne, ateliere performante și toalete curate. Simpla reorganizare la nivel de structuri școlare nu va schimba nimic, nefiind resimțită de către elevi.

Tocmai de aceea propunem administrației locale scoaterea de pe ordinea de zi a CLM a proiectului prin care se urmărește comasarea acestor licee. Practic, este un proiect care pune căruța în fața cailor.

În opinia USR PLUS, trebuie început cu o renovare a clădirilor unde dorim să avem școli tehnologice și abia apoi să vorbim de reorganizarea și mutarea lor. Degeaba facem acum restructurări, pentru că acestea nu-i vor atrage pe elevi.

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate