Unica soluție pentru a alcătui o formulă eficientă, bazată pe cooperarea cât mai multora dintre viitorii membri ai CLM Arad, este demararea unor consultări transparente, la nivel instituțional, între partidele cu reprezentare în consiliu.
„În municipiul Arad, USR PLUS a obținut un sfert din voturile celor care au luat parte la scrutinul din 27 septembrie. Aceasta face ca formațiunea noastră să aibă o pondere semnificativă în viitorul Consiliu Local, ocupând locul doi, cu 7 din cei 23 de consilieri.
În același timp, înțelegem să avem o răspundere față de toți cetățenii Aradului, indiferent că ne-au votat ori nu. Din acest motiv, considerăm că activitatea forului deliberativ și a executivului local din următorii patru ani trebuie să fie bazate pe dialog, pe negociere și pe conturarea unui consens referitor la binele comunității.
În această cheie, invităm toate partidele care vor alcătui viitorul consiliu local, prin reprezentanții aleși ai acestora, să participe la negocieri deschise și transparente, în cursul săptămânii viitoare.
Dorim să definim următoarele principii, care vor sta la baza negocierilor pe care le lansăm acum:
- Un echilibru la nivel executiv, în consens cu votul dat de arădeni. Astfel, considerăm că ambii viceprimari trebuie să fie aleși din afara PNL, partidul care are deja principala funcție în administrație, cea de primar;
- Transparentizarea și desemnarea pe criterii de competență a principalilor responsabili de buna funcționare a aparatului administrativ local.
- Susținerea comună a anumitor proiecte esențiale pentru orașul nostru. Acordul trebuie să prevadă atât caracteristicile principale ale proiectelor, cât și un calendar clar de implementare, asumat de toate formațiunile politice;
- USR PLUS va propune un acord pentru următoarele proiecte:
- Construirea unui nou spital Municipal;
- Dublarea finanțării complementare a școlilor și construirea a șase noi creșe;
- Construcția pasajului subteran în zona Podgoria;
- Plantarea unui milion de copaci în perdele forestiere, parcuri noi, micro-parcuri și aliniamente stradale, din intravilanul municipiului Arad.
- Soluționarea problemei termoficării, prin montarea cu ajutorul autorităților de centrale individuale/ de scară sau de bloc și renunțarea la CET-uri;
- Reabilitarea termică a tuturor blocurilor de locuințe din Arad.
Considerăm că responsabilitatea pentru organizarea acestor negocieri revine primarului ales, cel care ocupă în prezent funcția de primar interimar. Ne așteptăm ca acesta să ofere cadrul necesar acestor discuții, prin punerea la dispoziție a sălii Ferdinand din Palatul Administrativ, unde să fie facilitat accesul presei“, se arată într-un comunicat al USR Arad.