USR Arad solicită Primăriei să comunice public care sunt deciziile pe care le va susține și vota pentru apărarea intereselor Aradului și ale arădenilor în cadrul adunării creditorilor CET Arad de astăzi, de la orele 11:00, astfel încât scenariul “falimentului” CET Arad să nu se repete și la CET Hidrocarburi.
Aflată în faliment și controlată de adunarea creditorilor, CET Arad are de încasat de la CET Hidrocarburi o sumă estimată la cca. 25 de milioane de lei, conform ultimelor date disponibile public. Dreptul de a încasa aceasta sumă provine din faptul că CET Hidrocarburi nu a achitat cître CET Arad o parte a energiei termice produse și livrate de aceasta din urmă.
CET Hidrocarburi are o situație financiară și juridică dificilă, asupra căreia vor reveni cu detalii. Există șansa ca această situație să fie depășită odată cu aprobarea, implementarea și punerea în funcțiune a investiției de 619 miloane de lei prin care CET Hidrocarburi se va moderniza și va deveni independentă energetic față de CET Arad. Pentru această investiție Consiliul Local Arad a solicitat, în septembrie 2022, finanțare prin PNRR.
USR Arad consideră că această șansă istorică de a scoate modernizarea CET Hidrocarburi de pe facturile arădenilor nu trebuie ratată sub nici o formă de Primăria Arad, astfel că orice riscuri previzibile care pot periclita investiția de modernizare trebuie gestionate și eliminate cu orice preț.
Un astfel de risc major este decizia adunării creditorilor CET Arad de astăzi, orele 11:00, întrucât se va vota valorificarea dreptului de încasare al CET Arad a celor 25 de milioane de lei datorați de CET Hidrocarburi. Acest lucru înseamnă că suma nu va mai fi datorată CET Arad, ci persoanei juridice care va prelua aceste drepturi de încasare. Această persoană juridică va câștiga, odată cu dreptul de încasare a datoriei, și dreptul legal de a cere instanței falimentul CET Hidrocarburi și de a participa cu drept de vot la o eventuală adunare a creditorilor, putându-se astfel repeta întocmai scenariul prin care Aradul a rămas fără CET Arad.
Primăria Arad este membru al adunării creditorilor CET Arad, astfel că USR solicită public participarea reprezentantului acesteia la ședința de astăzi de la orele 11:00.
Solicităm, de asemenea, ca, după încheierea adunării creditorilor, Primăria Arad să comunice public care au fost deciziile pe care le-a susținut și votat pentru apărarea intereselor Aradului și ale arădenilor, astfel încât unul dintre riscurile repetării scenariului CET Arad să fie diminuat semnificativ sau chiar eliminat integral.
Grupul consilierilor locali ai USR Arad