Inițiativa #OameniNoi, sprijinită de Uniunea Salvați România, își propune să readucă competiția în sistemul electoral. Alegerea primarilor în două tururi este necesară pentru responsabilizarea edililor, pentru a da electoratului o mai mare putere în raport cu aleșii locali.
Actuala modalitate de alegere a primarilor duce la o lipsă a responsabilității acestora față de electorat și implicit la o prestație administrativă nesatisfăcătoare. Pentru că primarul are nevoie de puține voturi pentru a fi ales, nefiind necesară o majoritate de 50% plus unul, el nu va fi stimulat să satisfacă un număr cât mai mare de cetățeni. În consecință, cei mai mulți dintre noi suntem nemulțumiți de serviciile și utilitățile publice de care beneficiem, atât în mediul urban cât și în cel rural.
Totodată, în aceste condiții este stimulată corupția, prin apariția unor legături între politic și rețelele clientelare. Influența acestora este de multe ori decisivă în actualul sistem de vot, funcția publică fiind capturată de un grup de interese care poate mai ușor să controleze resursele publice.
Prin trecerea la sistemul de alegere a primarilor în două tururi de scrutin, așa cum propune inițiativa #OameniNoi în politică, influența acestor rețele scade, fiind necesară o majoritate mai largă pentru alegerea unui primar. În acest fel, crește puterea cetățenilor, aleșii fiind presați să nu dezamăgească dacă doresc să primească un nou mandat.
Sergiu Vlad, deputat USR Arad: ”Este evident că un primar ales într-un singur tur de 16% din cetățeni, așa cum este Gheorghe Falcă, va fi delăsător, pentru că îi este suficient să convingă familiile celor care sunt angajați în administrația locală și în companiile dependente de aceasta, pentru a fi reales. Nu are niciun interes să se agite pentru a administra eficient orașul, pentru a crește condițiile de viață ale cetățenilor. Îi ajunge să dea salarii angajaților unui CET falimentar sau ai unor regii locale ineficiente.
Dacă ar trebui să treacă de două tururi și să mulțumească cel puțin jumătate dintre cei care votează, primarul s-ar preocupa mai mult de oraș, de cartiere și de cetățenii acestora. Nu ar lăsa orașul acoperit de gunoaie, nu ar neglija patrimoniul său construit, în general ar trebui să muncească și să fie eficient. Acum nu este, iar rezultatele se văd pe străzi.
Pentru aceasta noi susținem trecerea la alegerea primarilor în două tururi, alături de alte măsuri pentru o competiție electorală care să aducă #OameniNoi în politică și îi invităm pe arădeni să semneze în sprijinul acestei inițiative.”