După ce şi-a înlăturat guvernul, motivând că nu a performat, PSD dă o nouă dovadă a propriului eşec la conducerea României. Modificarea radicală a Programului de guvernare dovedeşte nu numai că PSD se află pe un drum fără ieşire, că promisiunile cu care a câştigat alegerile au fost o înșelătorie, ci și că este dispus să sacrifice viitorul întregii țări.
Partidul Social Democrat tocmai a pus destinele României în mâinile unor iresponsabili, total lipsiți de pregătire pentru domeniile pe care trebuie să le administreze. Cum va gestiona un absolvent de filosofie şi literatură din Craiova situaţia economiei atunci când impozitul pe cifra de afaceri va afecta grav companiile şi angajaţii acestora? Studii de impact al impozitării anunţate estimează că 1 din 3 firme va fi expusă riscului de a intra în insolvenţă! Măsura creșterii artificiale a salariului minim a creat deja căteva mii de șomeri. Apelând lao creştere populistă a taxelor (care va avea drept efect plecarea investitorilor), PSD pedepseşte valori precum munca, inițiativaşi pune România pe un drum divergent față de Uniunea Europeană.
Prin modificarea propriilor promisiuni electorale, PSD se concentrează pe nuceleul-dur al votanţilor săi: pensionarii şi persoanele cu venituri reduse. Incapabil să guverneze în folosul țării în ansamblu, PSD sacrifică inclusiv bugetarii, alături de economia şi dezvoltarea României, pe altarul incompetenței și lipsei de responsabilitate. Alături de o lege a salarizării șchioapă, fără nicio legătură cu modernizarea atât de necesară, măsurile recent anunțate au menirea de a salva aparențele unei guvernări disperate să stea la putere pentru a se feri din calea justiției.
Vlad Botoş, preşedinte USR Arad: „Am studiat faimosul program de guvernare al PSD-ului, recent actualizat. Cu ajutorul acestui text, destul de greu de citit ca formă şi conţinut, PSD-ul își propune să guverneze astăzi, alături de ALDE şi a obţinut un procent de 48% la ultimele alegeri parlamentare.Concluzia: este un program împotriva dezvoltării economice, aş spune chiar împotriva capitalului privat. Nu reiese absolut deloc, cum vom ajunge la o infrastructură rutieră decentă. Este un program care are ca şi strategie doar creşterea veniturilor în sectorul bugetar…însă nu arată cum exact va putea fi realizat acest deziderat, în timp ce mediului economic privat, cel care până la urmă produce plus-valoare i se cam taie răsuflarea.”