USR Arad: ”Primăria crește taxele pentru că vorbește la telefoane de lux”

by Dana B.

Peste 62 de mii de lei a cheltuit Primăria Arad în 2017 pentru achiziția de aparate telefonice. Unii dintre angajații instituției au beneficiat de terminale de lux, dintre care amintim modelele de vârf Samsung Galaxy S7, S7 Edge și Iphone 7.

Primăria Arad a achiziționat în acest an un număr de 42 de terminale telefonice, pentru care a plătit sume între 570 și 2.450 de lei. Mărcile alese au fost ale producătorilor Samsung și Apple, mergând de la modelele mai ieftine, gen Samsung Galaxy J3 și până la cele de top, Samsung Galaxy S7 Edge și Iphone 7. În medie s-au plătit în jur de 1.500 de lei, suma totală ridicându-se la 62.182 de lei.

Sergiu Vlad, deputat USR Arad: ”Primăria este o instituție finanțată din banii cetățenilor. În aceste condiții, utilizarea fondurilor trebuie să aibă la bază responsabilitatea și eficiența. Câte persoane angajate în primărie au atribuții de serviciu care să facă necesară achiziția unui telefon mobil de lux? Fiecare poate decide cum cheltuie banii personali, însă o instituție publică trebuie să se raporteze strict la utilitate. Chiar dacă aceste terminale erau necesare, primăria trebuia să investească în acele modele de bun simț, cu un preț rezonabil.

Reamintim faptul că primarul a propus pentru 2018 creșterea cu 25% a impozitului pentru locuințele arădenilor. În același timp, administrația locală nu reușește să folosească banii alocați pentru investiții și înregistrează excedente anuale uriașe. Arădenii care doresc să se manifeste împotriva acestei majorări pot descărca un formular pentru strângerea de semnături de la adresa https://goo.gl/p4iwsQ. După completare, formularul trebuie adus la sediul USR Arad din strada Dimitrie Bolintineanu, numărul 5, etajul 4.

 

Facebook Comments