După cazul pistelor pentru biciclete și al parapetelor de pe podurile arădene, o nouă lucrare din banii publici gestionați de primăria municipiului ignoră normele tehnice. USR Arad solicită primăriei refacerea lucrărilor.
Recent au fost trasate marcajele rutiere pentru delimitarea locurilor de parcare pe strada Ion C. Brătianu (fosta 30 Decembrie) din Arad. Așa cum se poate observa din fotografiile atașate, acestea au fost realizate total neprofesionist, rezultând o lucrare superficială, care nu respectă prevederile normelor tehnice.
Standardul în vigoare specifică la capitolul privitor la calitatea lucrărilor: ”Liniile de marcaj trebuie să aibă lățime constantă, să nu prezinte frânturi sau șerpuiri iar marginile trebuie să fie clar delimitate. Culoarea marcajului trebuie să fie uniformă și nealterată. Se urmărește de asemenea continuitatea suprafețelor marcate, lipsa întreruperilor sau fisurilor.”
Răzvan Anghel, vicepreședinte USR Arad: ”Solicităm Primăriei Arad refacerea marcajelor rutiere de parcare pe strada Ion C. Brătianu, ambele sensuri, pe cheltuiala sau garanția executantului și cu respectarea standardelor de semnalizare rutieră și marcaje rutiere în vigoare (SR 1848-7:2015), deoarece lucrarea actuală este de o calitate îndoielnică, liniile sunt șerpuite și strâmbe, ca și cum s-ar fi trasat cu mâna liberă, fără niciun utilaj mecanizat.
Executarea de lucrări fără respectarea normelor tehnice este deja o obișnuință în Arad. Dacă parcările trasate cu linii strâmbe nu ne afectează atât de mult, podurile cu parapete neconforme, benzile de circulație care creează confuzie, pistele de biciclete nefuncționale, pot avea efecte de-a dreptul tragice.
Acest mod de lucru este o consecință a slabei pregătiri profesionale a echipei care conduce orașul. Chiar dacă are suficienți bani (Aradul are necheltuiți peste 50 de milioane de euro), chiar dacă a făcut o grămadă de studii și proiecte, echipa de la primărie nu este în stare să le transpună în practică, iar arădenilor le rămâne să admire realizările vecinilor din Timișoara sau Oradea.”