USR Arad cere administrației să respecte propriile Hotărâri de Consiliu Local

by Andreea Radu

Lucrările de aducere la nivel cu șoseaua a gurilor de canalizare de pe Calea Radnei au lăsat pe carosabil o duzină de grămezi de moloz, prost semnalizate, fără lumină galbenă intermitentă pe timpul nopții. Sesizate, autoritățile nu au avut nicio reacție, lăsând sute de arădeni să se descurce cum pot.

Firma executantă a încălcat astfel prevederile HCLM Arad numărul 235 din 2015 de aprobare a Regulamentului privind avizarea, executarea, urmărirea și recepția calitativă a lucrărilor edilitar-gospodărești (carosabil, trotuare, platforme, alei și zone verzi) din municipiul Arad: „Art.10 (1) Pe traseul rețelei sau branșamentului executate în carosabil de asfalt sau beton, pământul dislocat din săpătură și toate materialele rezultate se transportă și se depozitează la deponeul ecologic … în cursul aceleiași zile până la terminarea programului de lucru.

Contactată telefonic, Poliția Locală Arad s-a declarat neputincioasă, specificând că probabil lucrările nu sunt finalizate. Prin aceasta, a încălcat aceeași Hotărâre: „Art.13 (1) Controlul execuției lucrării și respectarea condițiilor din avizele emise se asigură de către Poliția Locală a Municipiului Arad.

Răzvan Anghel, vicepreședinte USR Arad: ”Ca șofer, nu mă simt deloc protejat pe drumurile din municipiul nostru. Recent, doi arădeni au murit pe un viaduct a cărui parapet nu respectă normele de siguranță.

Pe Calea Radnei, Legea privind circulația pe drumurile publice este flagrant încălcată, deoarece ea prevede că ”Semnalizarea lucrărilor care se execută pe drumurile publice este obligatorie. Aceasta este însoțită pe timpul nopții de lămpi cu lumină galbenă intermitentă.” Nici vorbă de așa ceva, numai norocul face ca până acum să nu avem vreun accident.

Atitudinea administratorilor orașului, care ignoră legile, inclusiv pe cele adoptate de ei înșiși, trebuie schimbată. Măsurile corecte, necesare, trebuie luate la timp și indiferent cât costă, pentru că nu ne putem permite să ne jucăm cu viața oamenilor.

 

Facebook Comments