USR Arad are o filială nouă la Șilindia

by Andreea Radu

Uniunea Salvați România se extinde în județul Arad. La finele săptămânii trecute s-a constituit o nouă filială, în comuna Șilindia.

Aflată pe un drum secundar al județului, comuna este populată de oameni harnici, care muncesc din greu pentru o viață decentă. La Șilindia, USR are o filială formată din doamne, pe structura unui grup de inițiativă coordonat de Ribana Petac, cea care a fost aleasă președintă a organizației.

Ribana Petac, președintă USR Șilindia: „Am decis să ne alăturăm USR pentru că ne-am săturat să stăm la cheremul unor politicieni incapabili. Sunt zeci de ani în care am tot așteptat să avem drumuri, școli, dispensare. Avem copii față de care nu puteam sta indiferenți.

Vom pune presiune pe administrație pentru a cheltui banii comunei cu responsabilitate. De exemplu, biblioteca este dezastru, toate cărțile stau în cutii și nu au găsit nicăieri un loc pentru a o reface. Copiii nu au acces la cărți în felul acesta și lista problemelor poate continua.

Numai implicându-ne putem schimba în bine lucrurile. Dacă noi ne unim, oamenii decenți și cinstiți, vom opri risipa și hoția. Sunt sigură că alături de USR vom reuși.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate