Cetățenii Aradului au dezbătut la sediul Uniunii Salvați România pe tema noilor contracte de prestare a serviciilor de salubrizare, care vor intra în vigoare în curând. Echipa USR susține amendarea acestora, atât pentru persoanele fizice și condominii, cât și pentru agenții economici, inclusiv prin intermediul justiției.
Principalele probleme identificate sunt unele prevederi din contractul destinat gospodăriilor și asociațiilor de proprietari care impun beneficiarilor obligații pe care aceștia nu au cum să le îndeplinească și care pot genera disfuncționalități în prestarea serviciului. Din partea firmelor arădene, cantitatea minimă impusă prin contract este principala nemulțumire. Numeroase birouri și sedii de firmă nu au cum să acumuleze 1,5 metri cubi de deșeuri într-o lună de activitate, motiv pentru care nu acceptă să plătească degeaba cei aproximativ 200 de lei.
În cadrul dezbaterii au fost identificate și soluții, dintre care amintim utilizarea unor saci de plastic personalizați, folosirea unor containere din care să nu poată fi scos conținutul, supravegherea video a zonelor unde se colectează gunoiul. Pentru firme se impune facturarea cantității efectiv colectate, fie prin evaluarea individuală a fiecărei societăți (pe baza unei declarații pe proprie răspundere, în funcție de codul CAEN, în urma cantităților ridicate în primele luni de contract, etc.), fie prin cântărirea deșeurilor ridicate.
Vlad Botoș, președinte USR Arad: ”Considerăm absolut necesară existența unei negocieri a raportului contractual dintre operator și beneficiarii serviciului. Nu putem accepta acest mod de lucru, prin care autoritățile au pus locuitorii în fața faptului împlinit. Total lipsit de transparență, cu un site nefuncțional, asociația ADI Deșeuri, unde primarul Falcă este membru al Consiliului Director, pune în brațele unei firme timișorene dreptul de a încasa sume imense de la întreprinzătorii arădeni, pentru cantități de gunoi fictive. USR se va adresa justiției și de această dată, pentru a proteja interesul locuitorilor din Arad.”