Meteorogii anunță precipitaţiile sub formă de ninsoare şi vântul puternic începând de luni seară în mai multe zone ale țării, informează b1.ro. “Vreme rece în mare parte din ţară, geroasă dimineaţa şi noaptea în majoritatea zonelor, dar îndeosebi în partea de nord şi de centru. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 7 şi 3 grade iar minimele în general între minus 14 şi minus 4 grade. Încă de mâine seară, mâine noapte (n.r.- luni noapte) se va înnora în cea mai mare parte din ţară şi va ninge în Banat, Oltenia, Muntenia şi în Dobrogea, cu o intensitate mai mare în extremitatea sudică., spre Lunca Dunării. Aici sunt vizate judeţele de la Lunca Dunării, cele de jos- Teleorman, Giurgiu. Vor fi şi intensificări ale vântului cu viteze de 45-55 km/h în zonele în care va ninge. În sudul Banatului, în Bărăgan şi în Dobrogea vor fi şi rafale chiar de peste 60km/h. Luni noaptea în estul Dobrogei, deci zona litoralului, vor fi şi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. Vor scădea în intensitate din cursul zilei de miercuri. După care rămâne vreme rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în mare parte din ţară şi ninsori slabe doar izolat tot îndeosebi în partea de sud”, a declarat meteorologul ANM Oana Păduraru.
Având în vedere avertizările venite de la Administrația Națională de Meteorologie, și reprezentanții ministerului Afacerilor Interne fac pregătiri.
Astfel, ”vor fi activate grupele operative şi Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă de la nivelul fiecărui judeţ, astfel încât să se poată interveni operativ în sprijinul populaţiei. În prima fază, sunt luate măsuri preventive în scopul protejării vieţii oamenilor. Cetăţenii sunt rugaţi să anunţe situaţiile de urgenţă la 112 pentru ca autorităţile să poată interveni. De asemenea, sunt rugaţi să respecte întocmai indicaţiile şi recomandările autorităţilor, pentru a evita să se pună în pericol”, se arată într-o informare transmisă Mediafax.