URMĂRIT INTERNAȚIONAL, PRINS LA NĂDLAC

by Florian Popa

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi predat unei echipe de poliţişti o femeie, cetăţean bulgar, care figura în bazele de date ca fiind urmărită internaţional, alertă emisă de autorităţile din Bulgaria, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii.

În data de 20.04.2016, în jurul orei 19.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, călătorind cu un mijloc de transport internaţional, cetăţeanul bulgar Georgieva Y., în vârstă de 42 de ani.

Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele femeii era emis un mandat european de arestare de către autorităţile bulgare, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii.

Georgieva Y. a fost predată unei echipe operative din cadrul I.P.J. Arad în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

 

Facebook Comments