Astăzi, 2 august 2021, s-a stins din viață, la 96 de ani, ultimul veteran de război al orașului Petrila, Dumitru Văduva. „Am avut deosebita onoare de a-i conferi domnului Văduva, în anul Centenar 2018, titlul de Cetățean de onoare al orașului Petrila pentru meritele deosebite avute pe frontul de luptă din Cel de-al Doilea Război Mondial. Doresc să transmit sincerele mele condoleanțe familiei și apropiaților. Glorie eternă și Dumnezeu să îl odihnească în pace!”,
Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Dumitru Văduva s-a născut la 3 decembrie 1924, în comuna Sîmbotin, județul Gorj, ajunge în Valea Jiului și se stabilește în satul Cimpa. Aflat la o vârstă fragedă, caracterizată încă de pe atunci ca fiind plină de eroism și patriotism, urmează Şcoala militară de subofiţeri de la Radna, județul Arad. Acesta este momentul în care domnul Văduva participă activ în Cel de-al Doilea Război Mondial, în bătălia de la Păuliş, care a rămas în istorie și în memoria noastră drept una dintre cele mai crâncene lupte din al Doilea Război Mondial purtate de trupele române după întoarcerea armelor contra naziştilor. O mână de elevi ai Şcolii militare de subofiţeri de la Radna, cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani, au reuşit să ţină în loc trupele ungare şi germane, mult mai bine echipate şi mai experimentate, care îi copleşeau în proporţie de opt la unu. Dintre cei 1.500 de ostaşi care au luptat în septembrie 1944 sub comanda colonelului Alexandru Petrescu, devenit ulterior general, doar puţini mai trăiesc acum. Unul dintre acești eroi în viață a fost Dumitru Văduva care, din păcate, pentru eroul care a luptat la Radna, Păuliş sau Sâmbăta, cea mai apăsătoare grijă era singurătatea, fiind infirm. Astăzi, 2 august 2021, se înalță acolo unde Dumnezeu le-a oferit un loc tuturor eroilor neamului, lipsit de griji.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Facebook Comments