Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac ll, în cooperare cu polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au depistat, ascunși într-un TIR condus de un turc, unsprezece cetăţeni din Bangladesh, Siria, Etiopia și Egipt care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.
Șoferul mijlocului de transport este cercetat pentru trafic de migranți, iar cetăţenii depistaţi ascunşi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
În data de 22.06.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac ll, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc în vârstă de 41 de ani. Bărbatul conducea un ansamblu rutier înmatriculat în Turcia ce transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, role metalice pe ruta Turcia-Cehia.
În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, unsprezece cetățeni străini.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că sunt cetățeni din Bangladesh, Siria, Etiopia și Egipt, cu vârste cuprinse între 15 şi 40 de ani, ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Unsprezece cetățeni străini, descoperiți în PTF Nădlac ll, ascunși pe role metalice transportate de un șofer turc
Facebook Comments