UNIV.GOLDIS ICIM ARAD SI-A ADUS CONDUCATOARE DE JOC DIN SERBIA

by Sorin Haut

Brankica Hadzovic este noua conducătoare de joc a Univ.Goldiş ICIM. Sârboaica este experimentată, are 34 de ani, 1,75 m. şi poate juca pe poziţiile 1 şi 2. În ultimele două sezoane a evoluat pentru gruparea Cegledi EKK, din prima ligă maghiară. În ediţia de campionat 2014/2015, în care Cegledi a încheiat pe locul opt, Hadzovic a fost una dintre remarcatele unguroaicelor, contabilizând medii de 17,2 puncte, 3,9 recuperări şi 3,9 pase decisive. Sârboaica a mai jucat de-a lungul carierei la o serie de echipe, precum Hemofarm Vrsac (Serbia), ZKK Bijeljina (Bosnia), DKSK Misckolc (Ungaria), PBC CSKA Sofia (Bulgaria) sau KK Zeljeznicar (Bosnia). Cu experienţă şi în cupele europene, Ronchetti Cup şi FIBA EuroCup, Hadzovic se anunţă a fi una dintre cele mai importante baschetbaliste ale ICIM-ului, mai ales că echipa a suferit la capitolul coordonare în sezonul trecut.

Combinată americano-sârbă!

Vă reamintim că Univ.Goldiş ICIM Arad a mai anunţat, până acum, alte cinci transferuri: Ancuţa Stoenescu, Swanta Dyer, Monique Reid, Kristen McCarthy, toate trei americance şi o altă sărboaică, Jefimija Karakasevic. De asemenea, sub contract mai sunt Nagy, Mercea, Manea şi Manta, iar situaţia Monicăi Brosovszky, cu gânduri de retragere, este încă incertă. Campania de achiziţii a echipei arădene se apropie de final, dar lista încă nu e gata, oficialii ICIM-ului mai pregătind probabil încă 1-2 transferuri.

 

 

Facebook Comments