Clubul Univ.Goldiș ICIM Arad organizează, cu ocazia reunirii lotului, o conferință de presă premergătoare noului sezon competițional în baschetul feminin. Site-ul oficial al grupării „galben-albastre” anunţă că vor fi prezentate noile achiziții cu care se va aborda ediția 2015-2016 în Liga Națională, Cupa României și Liga Europei Centrale. Evenimentul va avea loc luni 31 august, ora 12, la Sala Polivalentă, acolo unde sunt aşteptaţi și suporterii care doresc să le întâmpine pe noile jucătoare sosite în această vară la Arad.
Ancuţa Stoenescu, Shawnta Dyer, Monique Reid, Kristen McCarthy, Jefimija Karakasevic, Jasmine Gill şi Brankica Hadzovic sunt cele şapte achiziţii anunţate oficial de Univ.Goldiş ICIM, care li se alătură vechilor jucătoare din lot: Mercea, Nagy şi Manea. E posibil ca la prezentare să mai apară 1-2 jucătoare românce, capitol la care Univ.Goldiş ICIM e deficitară de câţiva ani.
Tot luni va fi clarificată şi situaţia Monicăi Brosovszky, care la finalul sezonului trecut îşi manifesta intenţia de retragere din activitatea de jucătoare. Dacă la nivel de lot echipa e schimbată aproape total faţă de sezonul trecut, pe banca tehnică s-a preferat continuitatea, cu portughezul Jose Araujo, aflat la al treilea mandat, în funcţia de antrenor principal.