Primul meci al confruntării pentru locurile 7-8, în Liga Națională feminină de baschet, care le opune pe Universitatea Cluj și Univ.Goldiș ICIM Arad, se va disputa miercuri, ora 18, în sala de sport a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Conform președintelui CSU Alba Iulia, Bogdan Duma, Sala Polivalentă din Arad ar fi ocupată cu o serie de activități (?!), iar arădencele au ales să dispute prima partidă la Alba Iulia.
A doua zi, joi, de la ora 12, la Cluj-Napoca, este programat al doilea meci dintre cele două formații, care va consfinți finalul de sezon pentru formația arădeană, cel mai slab din istoria recentă a clubului. U.Cluj și ICIM Arad se înfruntă pentru locurile 7-8 în sistemul cel mai bun din trei meciuri.
Facebook Comments