O nouă ediţie de campionat în baschetul feminin românesc debutează la sfârşitul acestei săptămâni. Se anunţă poate cel mai slab sezon din ultimii ani, cu doar 11 echipe la start, câteva dintre ele cu mari probleme financiare. Campioana ultimilor doi ani, CSM Târgovişte, părăsită de jucătoarele de top, şi-a format un lot decent, dar fără să poată emite pretenţii la titlu, în vreme ce Alba Iulia, Galaţiul, Braşovul şi Alexandria formează careul care mai asigură un echilibru într-un baschet feminin tot mai sărac, atât din punct de vedere financiar cât şi sportiv. În aceste condiţii, Univ.Goldiş ICIM şi Sepsi Sfântu Gheorghe, echipe care şi-au făcut cel mai bine temele în această vară, au cale aproape liberă spre finală, anunţându-se încă de pe acum favoritele la titlu.
Luptă în doi, pentru titlu
Univ.Goldiş ICIM a început scontat sezonul, cu o calificare la pas în sferturile Cupei României, după o dublă victorie clară cu Danzio Timişoara. Formaţia pregătită de Jose Araujo debutează în week-end şi în campionat, de această dată în faţa unei echipe ceva mai închegate şi cu pretenţii de play-off. „Galben-albastrele” întâlnesc sâmbătă, de la ora 18:30, în deplasare, Phoenix Galați, echipă calificată direct în sferturile Cupei. Cu un lot schimbat aproape total faţă de sezonul trecut, antrenorul portughez Jose Araujo este optimist şi crede că echipa e pe drumul cel bun. Retragerea Monicăi Brosovszky, devenită între timp director de imagine a clubului, ar fi noutatea cea mai importantă de dinaintea începerii campionatului.
Sepsi – Alba se joacă în prima etapă
Univ.Goldiş ICIM se bazează, în principal, pe patru americance (McCarthy, Reid, Gill şi Dyer), două sârboaice (Hadzovic şi Karakasevic), plus Stoenescu şi Laza, opt jucătoare care vor trebui să ducă greul în acest sezon. În prima etapă, Araujo nu o va avea la dispoziție pe Nagy, accidentată în meciul tur din Cupă. Nici Manea, oricum cu şanse aproape nule de a juca, nu va face deplasarea la Galaţi, din pricina unei entorse. Prima etapă a Ligii Naţionale mai programează meciurile: BCM Danzio Timişoara – Univ.Cluj-Napoca, Rapid Bucureşti – CSM Târgovişte, Sepsi Sfântu Gheorghe – CSU Alba Iulia şi CSM Satu Mare – CSBT Alexandria.