În perioada februarie – iunie 2017 se va desfăşura, la nivel naţional, campania „Valenţele culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă pentru formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din licee şi şcoli profesionale”.
Obiectivele campaniei sunt:
- educarea tinerei generaţii încă de pe băncile şcolii cu privire la importanţa unui mediu de muncă sănătos şi sigur;
- crearea unei culturi de prevenire a riscurilor profesionale în vederea intrării pe piaţa muncii.
În conformitate cu statisticile europene, rata accidentelor de muncă în cazul lucrătorilor tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, este cu 50% mai mare decât la orice altă grupă de vârstă a lucrătorilor. în fiecare an, sute şi mii de tineri din Europa suferă accidente de muncă sau afecţiuni de origine profesională. în mod tragic, o parte dintre aceştia îşi pierd viaţa, iar unii nu trec nici măcar de prima zi de muncă. O serie de boli profesionale sau afecţiuni, cum sunt, de exemplu, cancerul, durerile de spate sau pierderea auzului au o evoluţie lentă de-a lungul timpului. Multe dintre aceste tragedii pot fi prevenite.
Datele statistice analizate periodic de Inspecţia Muncii au evidenţiat faptul că, datorită condiţiilor sociale în care trăiesc tinerii români caută locuri de muncă după împlinirea vârstei de 16 ani şi chiar mai devreme. Cei mai mulţi prestează munci sezoniere în timpul vacanţelor de vară. Ei acceptă foarte uşor să lucreze fără forme legale şi să presteze munci nepotrivite cu insuficienta lor maturitate fizică şi mentală. Astfel se expun riscului de accidentare deoarece tinereţea îi îndeamnă să practice meserii riscante şi/sau solicitante din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, împiedicându-i de cele mai multe ori să-şi recunoască limitele. Capacitatea de a recunoaşte pericolele potenţiale, precum şi munca în condiţii de securitate solicită simţ practic, dar şi putere de observaţie, instruire şi experienţă.
Fiind nou veniţi în câmpul muncii, este posibil ca tinerilor să le lipsească experienţa şi, adesea, maturitatea fizică şi psihologică. Este posibil ca ei să nu acorde importanţa cuvenită riscurilor cu care se confruntă. Există şi alţi factori care îi expun pe tineri unor riscuri mai mari, precum:
- nivelul insuficient de competenţe şi de formare;
- necunoaşterea drepturilor proprii şi a obligaţiilor angajatorului;
- insuficientă încredere pentru a semnala eventualele probleme;
- nerecunoaşterea de către angajatori a protecţiei suplimentare de care au nevoie lucrătorii tineri.
Având în vedere cele prezentate, s-a considerat necesară continuarea proiectului „Valenţele culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă” care urmăreşte pregătirea tinerilor, anterior intrării lor pe piaţa forţei de muncă, cu privire la riscurile profesionale şi la drepturile şi obligaţiile lucrătorilor.
Practic, această campanie are loc ca urmare a protocolului de colaborare încheiat între Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă şi Ministerul Educaţiei Naţionale prin inspectoratele şcolare judeţene. S-a considerat necesară continuarea proiectului „Valenţele culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă” care urmăreşte pregătirea tinerilor, anterior intrării lor pe piaţa forţei de muncă, cu privire la riscurile profesionale şi la drepturile şi obligaţiile lucrătorilor.
Concursul de specialitate „Ştiu şi aplic. SECURITATEA Şl SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ SE DOBÂNDEŞTE DE PE BĂNCILE ŞCOLII!” se va desfăşura, în acest an şcolar, în perioada 10-14 aprilie 2017.
Grupul ţintă este format din elevii de liceu de clasele X şi XI şi cadrele didactice din filiera tehnologică cu profilurile tehnic, servicii, resurse naturale şi protecţia mediului, precum şi din filiera teoretică, cu profilul real, astfel că toate unităţile de învăţământ din judeţul Arad, cu acest profil, vor participa la acest program.