Mihai Mincu, supranumit ”prințișorul din Dobroești”, a fost sufletul petrecerii într-un club de pe litoral. Ginerele lui Gigi Becali, însoțit de soția lui, Teodora, dar și de sora acesteia, Alexandra, s-au simțit foarte bine în locația de fițe de la mare, unde au fost surprinși de paparazzi, care i-au filmat în timp ce se distrau.
Mihai a demonstrat, încă o dată, că este petrecăreț din fire, dar soția lui, Teodora, care a născut în iunie, și sora mai mică a acesteia au fost puțin mai retrase. Dacă ginerele lui Becali ar fi comandat, potrivit publicației mondene Spynews, băutură după băutură și ar fi dansat încontinuu, cele două fete ale latifundiarului din Pipera s-au bucurat de atmosfera din club, fără a căuta să fie în centrul atenției.
Cu toate acestea, mezina Alexandra s-a lăsat dusă de val și, la un moment dat, a decis că e păcat să fie prea liniștită când muzica e la maximum, astfel că s-a urcat pe un scaun, conform sursei citate, și a dansat în timp ce trăgea dintr-o țigară. Teodora a fost cea mai liniștită dintre cei trei, dar nu a scăpat nici ea neobservată, deoarece a fost foarte atentă și drăgăstoasă cu soțul ei, Mihai. Cei doi au fost văzuți sărutându-se de mai multe ori și fiind afectuoși unul cu celălalt.
Sursa: libertatea.ro