Unde a trăit prima dragoste Maia Morgenstern

by Cristian Dobre

Maia Morgenstern a fost familiarizată cu teatrul de către părinții săi de la o vârstă fragedă, respectiv 3 ani. Tot acolo, lângă căsuța teatrului de păpuși din Herăstrău, ulterior adolescenta avea să trăiască emoția primului sărut.

Marea doamnă a teatrului românesc s-a trezit de mic copil în lumea fascinantă a poveștilor puse în scenă de actori: „Grație familiei mele am fost un spectator, spectator al teatrelor de păpuși, spectator de duminică. Prima întâlnire cu teatrul a fost la vârsta de 3 ani cred, dar nu mi-o amintesc, pentru că amintiri de la vârsta de 3 ani nu am. Apoi, teatrul de păpuși, duminicile în parcul Herăstrău, când bătaia era pe locuri… Copii fiind, voiam să fim cât mai în față, să vedem pe unde intră zmeul cu vălurile lui.

Apoi, când am început să fiu puțin mai mare, am înțeles că sunt niște oameni, actori păpușari, și pândeam cu mare curiozitate mâna ce mânuiește păpușa și nu reușeam, pentru că eram prinsă de iluzie, prinsă de poveste”, ne-a relatat actrița fascinată momentele trăite în copilărie, la spectacolele pentru copii.

A trăit prima dragoste în adolescență

Și tot în zona teatrului era Maia Morgenstern când a trăit prima iubire, în perioada liceului.

„Primul sărut, la vârsta adolescenței, l-am primit într-o după-amiază ploioasă de vară. Închipuiți-vă o adolecentă în uniformă de liceu, undeva la mijlocul lui iunie, chiar înaintea vacanței, m-am sărutat acolo lângă căsuța teatrului de păpuși din Herăstrău. Mi-e drag să îmi amintesc lucrul acesta”, a declarat, pentru Libertatea, Maia Morgenstern.

Ulterior, traiectoria ei în viață a fost clară, a dat admitere la UNATC, a picat, dar s-a angajat la Teatrul Evreiesc de Stat și a devenit studentă abia anul următor. Spectacolul care a impus-o în breasla actorilor și prin care s-a remarcat a fost „Astă seară: Lola Blau”. „Așa cred eu, așa am simțit. A fost un punct extrem de important momentul când am jucat acest spectacol pe care îl joc de 25 de ani la Teatrul Evreiesc de stat, deci nu a fost chiar la începutul existenței profesionale. L-am jucat o dată la Teatrul Național din Târgu Mureș, foarte la început, și a fost un moment extrem de intens, de important. Au fost sute de oameni într-o manifestare a satisfacției, a faptului că le-a plăcut spectacolul. Poate că nu am dreptate în mod absolut, atunci așa am simțit”, a adăugat actrița.
Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate