Crescătorii de reni ruși au descoperit, într-un arhipelag arctic din Siberia, rămășițele perfect conservate ale unui urs de peșteră adult și ale unui pui. Este pentru prima dată când este descoperit un urs de peșteră într-o stare de conservare atât de bună, a informat presa rusă de stat, potrivit The Siberia Times.
Până în prezent s-au găsit doar oase de urși de peșteră, o specie preistorică sau subspecie care a trăit în Eurasia cu aproximativ 300.000 până la 15.000 de ani în urmă.
Cele două descoperiri, găsite în săpături separate, în permafrostul din Siberia, au fost apreciate de experții ruși ca fiind de „importanță mondială”.
„Aceasta este prima și singura descoperire de acest fel – o carcasă de urs întreg cu țesuturi moi. Este complet conservat, cu toate organele interne la locul lor. Anterior, au fost găsite doar cranii și oase.”, a declarat dr. Lena Grigorieva, pentru The Siberia Times.
Ursul adult, găsit cu dinții intacți, a fost atât de bine conservat încât trăsăturile sale, cum ar fi nasul, erau în stare perfectă. Animalul ar fi trăit în urmă cu mai bine de 39.000 de ani.
Până în prezent, au fost găsite rămășițe de urs în peșteri din Anglia, Belgia, Germania, Rusia, Spania, Italia și Grecia și în părți din Africa de Nord. Cei mai mari urși de peșteră cântăreau de la 400 până la 1.000 de kg.
În ultimii ani, s-au înregistrat descoperiri majore de mamuți, rinoceri sau mânz din epoca de gheață, pe măsură ce permafrostul se topește în Siberia.