Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi predat autorităţilor competente patru bărbați, cetăţeni români, căutaţi de autorităţile române şi germane pentru săvârşirea de infractiuni.
În data de 23.03.2019, în jurul orei 08.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România, cetăţeanul român G.T., în vârstă de 36 de ani, domiciliat în judeţul Mureş.
La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile din Germania, un mandat în vederea arestării şi predării sau extrădării, pentru săvârşirea de infracţiunii contra proprietăţii.
În aceeași zi, în jurul orei 12.50, tot în P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român G.G., în vârstă de 48 de ani, având domiciliul în judeţul Mehedinţi.
Şi în acest caz, în urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În data de 24.03.2019, în jurul orei 22.50 în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român I.E., în vârstă de 31 de ani, având domiciliul în judeţul Olt.
Şi în acest caz, în urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat în vederea arestării şi predării sau extrădării, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.
Tot în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, în jurul orei 23.00 s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român S.M., în vârstă de 40 de ani, având domiciliul în judeţul Olt.
Şi în acest caz, în urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat în vederea arestării şi predării sau extrădării, pentru săvârşirea infracţiunii contra ordinii şi siguranţei publice.
Persoanele în cauză au fost predate unor echipaje operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în continuare fiind dispuse măsurile legale care se impun.